» » » Afaceristi din Comanesti si Moinesti trimisi in judecata pentru rambursari ilegale de TVA


Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului GURĂU HORIA, administrator de fapt al SC TEHNO LOGYSTIC CONSTRUCT SRL Comăneşti, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de instigare la tentativă de stabilire, cu rea credinţă de către contribuabil, a taxelor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat; asociere în vederea săvârşirii faptei menţionate anterior şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată
În acelaşi dosar s-a mai dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:
LECA PAUL, asociat şi administrator al SC TEHNO LOGYSTIC CONSTRUCT SRL Comăneşti, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile tentativă de stabilire, cu rea credinţă de către contribuabil, a taxelor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlul de restituiri de la bugetul de stat; asociere la săvârşirea faptei menţionate anterior şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată,
GRĂDINARU CORNELIU VASILE, administrator al SC COMPRESSA CONSTRUCT SRL Moineşti, TULUC GHEORGHE, administrator al SC ECOLOGIC OIL INTERNATIONAL SRL Oneşti şi MUNTEANU NECULAI, administrator al SC PRO SERV TRUST SRL Bucureşti, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de complicitate la tentativă de stabilire, cu rea-credinţă de către contribuabil, a taxelor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlul de restituiri de la bugetul de stat
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În aprilie – mai 2010, inculpatul Gurău Horia, în calitate de administrator de fapt al SC TEHNO LOGYSTIC CONSTRUCT SRL, a constituit un circuit economico financiar în scopul obţinerii unor importante sume de bani de la bugetul de stat, prin încasarea în mod fraudulos a taxei pe valoarea adăugată.
În acest circuit, Gurău Horia a implicat cinci societăţi comerciale – SC RUL FER COM SRL Hârlău, SC PRO SERV TRUST SRL Bucureşti, SC COMPRESSA CONSTRUCT SRL Moineşti, SC ECOLOGIC OIL INTERNATIONAL SRL Oneşti şi SC TEHNO LOGYSTIC CONSTRUCT SRL Comăneşti – reprezentate de coinculpaţii Munteanu Neculai, Grădinaru Corneliu Vasile, Tuluc Gheorghe şi Leca Paul care au realizat mecanismul de fraudare iniţiat de Gurău Horia. Acesta din urmă nu putea avea calitatea de administrator al SC TEHNO LOGYSTIC CONSTRUCT SRL, întrucât acest drept i-a fost interzis printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
În concret, au fost întocmite contracte comerciale între firmele implicate în care s-a consemnat în fals că s-au cumpărat, respectiv vândut utilaje şi echipament petrolier, în condiţiile în care mărfurile nu au existat în mod fizic la momentul respectiv şi niciuna dintre firmele implicate nu a achitat preţul mărfurilor. În plus, din dispoziţia lui Gurău Horia, au fost întocmite şi facturi fiscale şi avize de însoţire a mărfii false.
De asemenea, în cursul lunii iulie 2010, Gurău Horia l-a determinat pe Leca Paul, administratorul legal al SC TEHNO LOGYSTIC CONSTRUCT SRL, să întocmească în fals documente de export a mărfurilor pretins achiziţionate către o societate comercială din Siria, în baza cărora să solicite Administraţiei finanţelor Publice (A.F.P) Comăneşti, rambursarea TVA în valoare de 8.852.094 lei, echivalentul a 2.067.859,74 euro. Întrucât A.F.P. Comăneşti a sesizat neregulile, cererea a fost respinsă, iar banii nu au mai fost achitaţi.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Bacău.
La data de 24 iunie 2011, la propunerea procurorilor anticorupţie, Judecătoria Bacău a dispus arestarea preventivă a inculpatului Gurău Horia pe un termen de 29 de zile, măsura prelungită ulterior.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
SURSA: Comunicat DNA

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO