Investiția costă 5,7 milioane de euro iar banii sunt alocați de Banca Mondială și Guvernul României și presupune ecologizarea fostelor mine de cărbuni din Vermești. Lucrările se vor încheia la sfârșitul lunii noiembrie iar traficul auto dintre Comănești și Dărmănești va fi restricționat
Proiectul face parte din ecologizarea fostei mine de cărbuni din Vermești și, pe lângă ridicarea unui nou pod, investiția presupune și construirea unor sisteme de drenare a apelor pluviale provenite din mină.
Chiar dacă investiția a început în 2006, abia în această vară s-a trecut la construcția canalului de fugă ce va trece pe sub calea ferată care face legătura între Comănești și Adjud dar și a podului ce traversează DN 12 A. „Era necesară această investiție pentru că apele pluviale inundau terenurile și curțile oamenilor. Problemele cele mai mari apăreau atunci când ploua foarte tare. După finalizarea construcției, apele pluviale vor ajunge în râul Trotuș", a spus Viorel Miron, primarul orașului Comănești.
Investiția nu va scoate niciun leu din bugetul orașului. În valoare de 5,7 milioane de lei, proiectul este finanțat în proporție de 80 la sută de Banca Mondială și de 20 la sută de Guvernul României.
Tot în acești bani, conform proiectului, intră și asigurarea utilităților în cartierul Satul Nou din Comănești dar și asfaltarea mai multor drumuri situate pe traseul canalului de tranzitare a apelor pluviale. Podul de pe DN 12 A va avea patru benzi de circulație și va face legătura între orașele Dărmănești și Comănești. Până la finalizarea lui în luna noiembrie, șoferii vor avea de suportat restricții de circulație.
Autor:
Niciun comentariu: