In primavara anului 2010, majoritatea reclamatiilor onestenilor incriminau costul mare al tarifelor pentru colectarea deseurilor menajere, Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorului (CJPC) indrumandu-i pe nemultumiti catre Prefectura Bacau. In continuare, au venit valuri de reclamatii, care de care mai diverse, de la produse neconforme pana la servicii de o calitate indoielnica sau chiar abuzive.
Astfel, la CJPC Bacau au ajuns unele sesizari privind serviciile telefonice asigurate de mai multe firme. Manole H., pensionar din satul Cucuieti, com. Dofteana, a fost abonat la telefon fix, cu un contract incheiat in anii 90. La solicitarea sa de a renunta la telefonul fix i s-a trimis o adresa prin care era instiintat sa plateasca 400 de lei pe motivul nerespectarii clauzelor contractului. “Mentionez ca achitasem toate facturile la zi. Pana in anul 2009 am fost la un plan tarifar de aproape 400.000 lei vechi si nedispunand de bani pentru plata telefonului am sunat la «serviciul clienti», dorind sa renunt la telefonul fix. Mi s-a prezentat o oferta la jumatate din abonamentul precedent (20 lei noi) si am fost de acord. Dupa un an de zile am primit o factura in care am constatat ca am revenit la planul vechi de facturare. Fiind pensionar si gandindu-ma ca nu fac fata cheltuielilor, am renuntat la telefonul fix, totodata achitand toate facturile. In septembrie 2010 am primit o hartie prin care eram anuntat ca trebuie sa platesc 400 de lei, pentru ca nu am respectat obligatiile contractuale, desi in ultimii 5 ani nu am semnat niciun contract cu aceasta firma si nu inteleg de ce vor sa ma oblige sa platesc”, a mentionat Manole H. in sesizarea facuta.
In asteptarea unui raspuns
Onesteanul Valentin B. a reclamat faptul ca “in 2002 am incheiat un contract de 2 ani cu o firma pentru furnizarea de servicii de telefonie si internet pe adresa din Calea Marasesti. Din doi in doi ani a fost reinnoit contractul, desi era de dorit sa inchei contract doar pentru un an. Au insistat tot pentru doi ani, pentru tot felul de tarife promotionale. Deoarece abonamentul la telefonul fix si internetul ma costau 146 lei fara TVA pe luna, am incercat sa vorbesc pentru a renegocia tarifele, dar mi s-a spus ca «nu avem ce vorbi decat in iunie 2011». Trecand printr-o perioada financiara mai dificila din cauza crizei economice, am cerut rezilierea contractului la 19 iulie 2010 si am primit o factura de plata cu penalizari in valoare de 915 lei. Conform Legii 296 / 2004, «orice vanzare fortata este interzisa» (art. 11) si este interzisa conditionarea vanzarii catre consumator a unui produs la cumpararea unei cantitati impuse sau de cumpararea concomitenta a unui alt produs sau serviciu”.
Chiar in luna decembrie a anului trecut, Mihaela B. din Onesti a avut o surpriza tot din pricina telefoanelor. Ea a achizitionat de la o firma de telefonie de pe B-dul Oituz un telefon LG P500, care dupa o saptamana a inceput sa se inchida singur. Solicitand sa-i fie schimbat telefonul cu un alt aparat si oferindu-se sa achizitioneze altul mai scump, i s-a spus ca “nu se poate, telefonul trebuie reparat”. Motivatia a fost ca doar in doua zile din momentul in care a cumparat telefonul putea fi schimbat cu un altul! Demn de semnalat este insa faptul ca la aceste sesizari adresate CJPC Bacau nu a primit inca un raspuns.
Tot in municipiul Onesti, numerosi locuitori sunt nemultumiti de faptul ca internetul, asigurat de o firma de telefonie si televiziune prin cablu, nu functioneaza la parametri corespunzatori iar sesizarile adresate raman fara rezultat. “Daca vrem un minim de confort trebuie sa inghitim mizeriile celor care detin «suprematia» in acest domeniu in Onesti”, a declarat Adina S. iar Mihai C., revenit pe meleagurile onestene in timpul Sarbatorilor de iarna, a constatat ca “astepti Craciunul 2011 pana se deschide o pagina de internet”.
O sesizare aparte
Intr-o sesizare deosebita prin “substanta sa”, Andreea R. (o bucuresteanca stabilita in Onesti) reclama ca “adapostul de caini din Onesti arata cam in felul urmator: o parcela ingradita frumos in care sunt liberi cativa caini iar inauntru mai exista un gard de tabla prin care nu poti sa vezi. Sunetele ce se aud de acolo sunt de nedescris uneori… Pe cainii de afara, care poti sa-i vezi, nu trebuie sa spun ca sunt foarte slabi. As dori sa fac un apel in cazul cainilor din spatiul unde acestia se mananca intre ei, cei pe care nu poti sa-i vezi datorita gardului de tabla. Sunt in general o persoana foarte vesela si dispusa mereu, dar de cand am vizitat adapostul de caini din preajma oborului saptamanal din Onesti parca nu mai pot sa ma bucur de nimic, stiind ca acei caini sunt in chinuri. Ma gandesc ca cei mai norocosi sunt cei care mor mai repede.
Din randul sesizarilor anului 2010 nu au lipsit nici cele referitoare la “drumul comunal, cu gropi care au fost astupate, pe o distanta de aproape opt kilometri, la intrarea dinspre Adjud in municipiul Onesti, ramas intr-o stare deplorabila”, portiunea de 75 de kilometri a drumului national Adjud - Comanesti fiind asfaltata complet.
Niciun comentariu: