» » » Învățător din Găiceana reținut pentru că a abuzat sexual un elev


Bărbatul de 60 de ani este acuzat că s-a dezbrăcat în fața unui elev de-al său, în vârstă de zece ani, și l-a pus și pe acesta să facă la fel.

Acuzație grea și păcătoasă pentru un dascăl de 60 de ani de la Școala Găiceana. Învățătorul este acuzat că joi, în timp ce îl pregătea acasă la el la matematică pe un elev de-al său, din clasa a IV-a, l-a obligat pe acesta să se dezbrace, apoi a făcut și el același lucru, pentru a-și compara organele genitale. Conform anchetatorilor, exhibiționismul nu s-a transformat și în agresiune sexuală, însă băiatul i-a povestit totul mamei sale când a ajuns acasă. Vineri, femeia l-a reclamat pe învățător la poliție, iar ancheta a stabilit că spusele băiatului se confirmă, motiv pentru care învățătorul a fost reținut.
Vestea a căzut ca un fulger peste sătenii din Găiceana, care nu îl credeau în stare pe învățător de așa ceva și pun totul pe baza copilăriei sale nefericite și pe alcoolul în exces pe care îl consuma. « La noi a venit în urmă cu 30 de ani, din Ardeal, și era foarte respectat. Ne spunea că nu are părinți, că a crescut prin orfelinate, și că este foarte atașat de meseria sa. A căzut însă în patima beției și asta l-a afectat. Bea numai tărie ieftină, uneori chiar și un litru pe zi », spune o localnică.
Foarte apreciat profesional, învățătorul obținuse toate gradele didactice, avea un salariu bun, nu a fost niciodată căsătorit, nu are copii, și trăiește în concubinaj cu o femeie de mai bine de 15 ani. Și părinții copilului au o situație materială bună și obișnuiau să-l mai dea pe băiat la mediații, fără să bănuiască o clipă gândurile ascunse ale învățătorului său. Urmează că instanța să stabilească dacă va admite propunerea de arestare preventivă cerută de procuror, iar conducerea Inspectoratului Școlar Județean Bacău va demara propria anchetă în acest caz. Totodată, copilul implicat în acest scandal urmează să fie consiliat psihologic de către un asistent de la Protecția Copilului.

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO