Chirurgul Gheorghe Lazăr şi medicul Andrei Galaczi au fost premiați de municipalitatea oneșteană, la inițiativa echipei de conducere a Spitalului Onești.
La vârsta de 90 de ani, prof. Gheorghe Lazăr a revenit în unitatea medicală în care și-a petrecut o mare parte din viață și s-a reîntâlnit cu medicii pe care i-a format ca specialiști. „În 1965 s-a deschis această unitate medicală – a precizat prof. Gheorghe Lazăr. Eu l-am schimbat pe prof. Juvara la conducere. Am plecat din București și am dorit un post în provincie pentru a demonstra ce m-a învățat școala românească, pentru a mă afirma și a fi de folos comunității. Acest spital este primul din țară care a avut gardă pe toate specialitățile“. Chirurgul de renume naţional a creat o adevărată școală de medicină la Oneşti, ultima operaţie a sa fiind realizată în anul 1994.
La festivitatea de înmânare a diplomelor de Excelenţă în medicină au participat oficialităţile locale, dar şi colegii medici, care au adresat cuvinte de laudă pentru fostul lor profesor.
Medicul Andrei Galaczi nu a putut participa din cauza vârstei înaintate. Aceste valori au scris istorie în medicină la Onești, iar gestul municipalității a fost apreciat de comunitate.
Medicul Andrei Galaczi nu a putut participa din cauza vârstei înaintate. Aceste valori au scris istorie în medicină la Onești, iar gestul municipalității a fost apreciat de comunitate.
Adina PELIN
Niciun comentariu: