» » » CIRC LA PROCESUL ÎN CARE VASILE BOTOMEI ȘI JUDECĂTORUL SORIN CURPĂN SUNT ACUZAȚI DE ÎNȘELĂCIUNE ȘI COMPLICITATE


Cererea nu i-a fost aprobată – el a respins şi propunerea preşedintei de instanţă de a-i reduce o treime din pedeapsă şi s-a declarat nevinovat – ca susţinator l-a avut în sală doar pe fiul său, Vasile Botomei junior, student la Drept
Aproape două ore i-au trebuit lui Vasile Botomei să răspundă, clar şi concis, prin DA sau NU, la o întrebare la fel de simplă adresată de preşedinta instanţei de judecată într-un proces care a avut loc ieri, la Curtea de Apel Bacău. Este vorba despre recunoaşterea vinovăţiei în cadrul unei proceduri simplificate, fapt ce i-ar fi redus o treime din pedeapsa finală, sau de continuarea procesului prin audierea inculpatului şi trecerea procesului pe fond.
Timp de aproape două ore, Vasile Botomei a încercat fel de fel de tertipuri pentru a nu da răspunsul final, de la recuzarea propriului avocat din oficiu şi solicitarea unui alt apărător, tot din oficiu, dar străin, din Uniunea Europeană, şi până la încercarea de a-şi prezenta activitatea profesională de la începuturi şi până la obţinerea titlului de doctor în ştiinte juridice, anul acesta, la Chişinău.
Până la urmă, convins şi de atitudinea fermă a preşedintei de instanţă, la un pas de a-l acuza de sfidarea Curţii, Vasile Botomei a spus că se consideră nevinovat pentru toate acuzaţiile ce i se aduc, printre altele de înşelăciune, fals în inscrisuri, exercitarea fără drept a unei profesii, fals intelectual ș.a. Totodată, Vasile Botomei a solicitat şi ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara, luată de magistraţii Înaltei Curţi de Casație și Justiţie în momentul eliberării sale din arest, pe motiv că are o familie de întreţinut, cu un copil la facultate şi o fetiţă minoră, solicitare respinsă şi ea.
Pentru a fi mai convingător, Botomei a venit în sala de judecată însoţit de fiul său, pe care l-a recomandat magistraţilor ca fiind „Vasile Botomei Junior, student la Drept”. În continuarea şedintei, Botomei a răspuns fiecărui cap de acuzare ce i se aduce, motivând că „eu am fost doar un simplu angajat în Baroul meu, cu carte de muncă în regulă, şi nu am respectat decât legea care este valabilă oricărui om al muncii”. Pentru audierea tuturor părţilor, instanţa a fixat un nou termen de judecată pentru luna viitoare.
La termenul de ieri, în calitate de inculpat, trebuia să se prezinte şi judecătorul Sorin Vasile Curpăn, însă acesta a fost reprezentat de un avocat ales.
Florin CRĂCIUN

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO