CRIZA DIN ZONA EURO: Să dinamităm paradisurile fiscale!

Criza cipriotă a scos la lumina zilei statutul fiscal particular al insulei în sânul zonei euro. Dar el nu este foarte diferit de cel al altor ţări europene, precum Luxemburg sau insulele anglo-normande: aberaţii pe care va trebui pur şi simplu să le abolim.

Xavier Vidal-Folch

De ce pe noi ne nenorocesc şi alte paradisuri fiscale, precum cele din insuliţele britanice Man sau Guernsey, sau Luxemburg, sunt aşa de liniştite ?

Acest mod de a se victimiza este destul de stupid. Dacă nimeni nu-şi bagă nasul în aceste locuri asta se întâmplă pentru că nu cer bani partenerilor pentru a fi salvaţi de la un faliment.

Dar în plus, cazul cipriot este halucinant. Până în 2007 abia avea impozite. În anii 90 a primit cele 800 de milioane de dolari pe care le-a scos Slobodan Milošević din trezoreria iugoslavă. Primeşte, spală şi catapultează capitaluri ruseşti murdare, printre altele cele din speculaţia cu preţul petrolului. Distribuie, potrivit CIA, femei filipineze şi dominicane pentru exploatarea lor sexuală. Cel mai mare port al său, Limassol, este capitala companiilor navale nereglementate, opace şi iresponsabile care profită de steagul de convenienţă – aproape unul pirat – al ţării.

Și mai mult. Elita sa financiară menţine, cum se întâmpla cu cea irlandeză, relaţii incestuoase cu dreapta politică, fiica sa vitregă: bunul ministru de Finanţe, Michalis Sarris, care urma să le ceară prietenilor din Moscova arnică pentru vindecarea rănilor bancare, fusese, în 2012, preşedinte al consiliului de administraţie al celei mai dezastruoase entităţi, grupul Laiki.

O margine a infernului

În realitate, Ciprul nu este un paradis fiscal, potrivit definiţiei prea laxe a OCDE. Este adevărat că impozitele sale sunt foarte joase, principala cerinţă pentru a figura pe lista neagră. Dar nu se încadrează în celelalte două: opacitatea totală şi imposibilitatea practică pentru alte ţări de a obţine de la el informaţie fiscală.

Alte detalii îl urâţesc şi slăbesc. Mărimea ieşită din comun a sectorului său financiar (activele sale presupun de 7,1 ori PIB-ul), exact la fel precum cel al Irlandei – cealaltă mare salvare bancară măsurată în raport cu mărimea economiei – dublul mediei zonei euro (de 3,5 ori) şi faţă de Spania (3,1). Dar mai puţin decât obezitatea Luxemburgului: 21,7 ori.

Astfel încât nu e vorba de un paradis în sens juridic strict. Ci o margine a infernului. La fel este şi Luxemburgul, chiar dacă ambele au ieşit din lista gri a OCDE.

Mai multe pe...