Un înalt oficial algerian a declarat marţi că mai mulţi egipteni care au participat la sângerosul asediu asupra complexului de gaze de la In Amenas, au fost implicaţi şi în atentatul terorist din Benghazi în urma căruia au fost ucişi ambasadorul american şi alţi trei membrii ai staff-ului său.
Egiptenii implicaţi în cele două atacuri au fost ucişi de către forţele algeriene de securitate, însă trei dintre militanţi au fost capturaţi în viaţă. Unul dintre ei a mărturisit, supus fiind la interogatoriu, rolul egiptenilor în cele două atentate, informează The New York Times.
După atentatul din Benghazi, oficialii americani de counterterrrorism şi intelligence au declarat că unii dintre membrii grupării Ansar al-Shariah, grupul vinovat de atacul asupra misiunii diplomatice, au conexiuni cu filiala Al Qaeda din Maghrebul Islamic.
Criza din Mali, mai ales după ce militanţii islamişti au preluat conducerea părţii de nord a statului, a dus la crearea unei enclave care adăposteşte terorişti şi extremişti. Algerienii au declarat că planul atentatului de la In Amenas îşi are rădăcina în nordul statului Mali, şi tot în acea regiune îşi are baza Mokhtar Belmokhtar, militantul islamist care a revendicat asediul de la complexul de gaze.
stiriexterne.com
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
O.P. VIDEO
Popular Posts
-
Sorin Alexandrescu, directorul general al Antena TV Group, acuzat că l-a şantajat pe administratorul RCS & RDS Ioan Bendei, a fos...
-
Mii de protestatari au ocupat, sâmbătă, Piaţa Taksim din centrul oraşului Istanbul, iar forţele de ordine s-au retras, relatează ziarul...
-
Stadioanele turneului final - prezentare (I) Meciurile Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie - 13 iulie) se vor desfășura p...
-
PUBLICITATE ONESTI - FORMULAR DE ANUNTURI GRATUITE Trimite aici anuntul tau de mica publicitate. Publicare in maxim 24 de ore. ...
-
Una dintre probele aflate la dosar, cu care îşi argumentează procurorii acuzaţiile faţă de Gigi Becali, în doarul VALIZA, este o convor...
-
Agresarea adolescentului român de etnie romă la Paris este "un act de barbarie" legat de o "răzbunare", incidentul ...
-
Contribuabilii britanici vor plăti "milioane de lire sterline" pentru organizarea reuniunii grupului exclusivist Bilderberg, ...
-
Doi bărbaţi, aflaţi în vacanţă, ar fi filmat o creatură ciudată care se uita la ei de pe o formaţiune stâncosă, în mijlocul mării. Cei ...
-
Un pacient care a ajuns in stare grava la Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti a fost transportat, joi dimineata, la Iasi cu un eli...
CULTURA
Tags Cloud
ACTUALITATE
AFACERI
ALEGERI
ANCHETE
ANUNTURI GRATUITE
CALENDARUL ZILEI
CARICATURI
CONFLICTE
CULTURA
Cotatii Bursa de Valori Bucuresti
ECONOMIE
EVENIMENT
EXTERN
FILME ONLINE
FINANTE
INDEX MATERIALE
INVATAMANT
JUSTITIE
LOCAL
MAGAZIN
MEDIA
METEO
MISTERELE LUMII
OPINII
POLITICA
POLITIE
PRESA ONLINE
PUBLICITATE
SANATATE
SCANDAL
SOCANT
SOCIAL
SPORT
TE DOARE MINTEA
Top Story
VIDEO NEWS


Niciun comentariu: