» » » » » Ford închide porţile a două fabrici din Marea Britanie şi una din Belgia


Ford Motors va închide trei fabrici, două în Marea Britanie şi una în Belgia, şi va desfiinţa astfel circa 5.700 de locuri de muncă, pentru a pune capăt pierderilor din Europa, care în acest an vor depăşi 1,5 miliarde de dolari, a anunţat joi grupul auto american, transmite Bloomberg.
Este pentru prima oară în ultimii 10 ani când Ford decide să închidă fabrici în Europa, după ce în 2002 a oprit producţia la o uzină de asamblare din Dagenham, Anglia.
În urma închiderii acestor fabrici, capacitatea de producţie totală a Ford în Europa, excluzând Rusia, va scădea cu 18%, respectiv cu 355.000 de vehicule. Ford mai are unităţi de producţie în Marea Britanie, Germania, Franţa, România, Turcia şi Rusia.
Decizia va duce la economii anuale de 450-500 milioane de dolari, potrivit companiei.
Grupul va închide anul viitor o fabrică de asamblare din Southampton şi o alta de matriţare şi de ştanţare din Dagenham, ambele din Marea Britanie. Uzina din Genk, Belgia, urmează să fie închisă până la sfârşitul lui 2014, în urma consultărilor cu reprezentanţii angajaţilor.
Ford a precizat că profitul înainte de taxe din trimestrul al treilea şi profitul pe acţiune, excluzând elementele excepţionale, vor fi peste rezultatele din trimestrul al doilea, în pofida pierderilor substanţiale din Europa.
Grupul a raportat în trimestrul al doilea pierderi înainte de taxe de 404 milioane de dolari în Europa, faţă de un profit de 176 milioane dolari în urmă cu un an.

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO