» » Telefon mobil, cadou în puşcărie pentru iubitul incendiator

Din pușcărie, Jenică Mihăilescu a vrut să țină legătura, telefonic, cu cei dragi

Nepotul bărbatului care şi-a incendiat iubita după ce a stropit-o cu benzină este şi el după gratii deoarece a vrut să mituiască un agent de penitenciar.
Jenică Mihăilescu (42 de ani), bărbatul care în urmă cu un an şi-a incendiat iubita pe motiv că a întârziat la întâlnire, şi care este încarcerat la Penitenciarul din Bacău, urma să primească, dincolo de gratii, un cadou de la rude. Este vorba despre un telefon mobil nou nouţ, cu care deţinutul avea să ţină legătura cu cei de acasă. Omul care urma să bage telefonul în puşcărie era unul dintre agenţii de pază ai închisorii băcăuane. La schimb, pentru "tranzacţie" agentului i se promisese de la Ionuţ Mihăilescu, vărul deţinutului, suma de 50 de euro. Ionuţ Mihăilescu este un personaj cunoscut de oamenii legii, fiind recidivist. Infracţiunile săvârşite de acesta se întind pe două pagini de cazier.
Planul iniţial, bine pus la punct, a fost spulberat rapid chiar de agentul închisorii, care a făcut un denunţ la Direcţia Generlă Anticorupţie (DGA) Bacău. Oamenii legii au realizat flagrantul în zona Tic- Tac a municipiului Bacău. "Omul a oferit 100 de euro pentru ca agentul gardian să introducă în unitatea de detenţie două telefoane mobile. În schimb, asupra denunţătorului au fost găsiţi 50 de euro şi un singur telefon mobil. Telefonul era destinat unui unchi de-a mituitorului, aflat în Penitenciarul din Bacău", a declarat Roland Filipescu, ofiţer de presă DGA Bacău. Procurorii băcăuani au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore şi Ionuţ Mihăilescu va fi prezentat instanţei Tribunalului cu propunere de arestare de 29 de zile sub acuzaţia de dare de mită.

"Era o afacere de viitor"

Carla Petraru, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, afirmă că "tranzacţia" de miercuri seară avea să fie doar un prim pas către o viitoare afacere în penitenciarul din Bacău. "Pentru fiecare telefon mobil introdus în penitenciar, gardianului i se promisese câte 50 de  euro. Primul telefon avea să fie destinat unchiului aflat în detenţie. Era o afacere de viitor. Dacă era să fie bine de data asta, târgul continua", a afirmat prim-procurorul adjunct Petraru.
Jenică Mihăilescu este încarcerat la Penitenciarul din Bacău sub acuzaţia de tentativă de omor deosebit de grav. Omul şi-a incendiat iubita pe un câmp din comuna Săuceşti, după ce a stropit-o cu benzină, pe motiv că a întârziat 45 de minute la întâlnire. După ce i-a dat foc, bărbatul a reuşit să fugă de poliţişti şi a stat ascuns în Spitalul Judeţean din Bacău, îmbrăcat în pijamale şi deghizat în pacient.

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO