Băcăuanii care au la activ infracţiuni în străinătate nu au nicio şansă să scape fără a fi pedepsiţi. Deşi unii dintre ei au comis faptele în urmă cu patru ani, pe numele lor tot au fost emise mandate de arestare europene. De la începutul anului, procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău au instrumentat 16 astfel de dosare.
Unul dintre băcăuanii care urmează să dea socoteală pentru infracţiunile de “furt şi dare de bunuri furate” este Vasile I., în vârstă de 22 de ani. Autorităţile italiene susţin că tânărul şi alţi complici români au furat fier vechi de pe mai multe platforme industriale dintr-o localitate din peninsulă. „Potrivit omologilor italieni, grupul respectiv a sustras câteva sute de metri de fire de cupru, valoarea fiind estimată la 80.000 euro”, precizează procurorul de caz. Complicii lui Vasile au fost reţinuţi în Italia, el fiind singurul care a scăpat de carabinieri. L-au reţinut însă poliţiştii băcăuani, iar pe numele lui a fost emis un mandat de arestare preventivă. „Nu ştiu de existenţa mandatului european”, a fost declaraţia lui Vasile I. Şi mai surprins a fost de valoarea prejudiciului, semn că tovarăşii lui l-au tras pe sfoară. Cum în ţară are cazierul curat şi nici nu este implicat în afaceri judiciare, băcăuanul urmează să fie predat autorităţilor italiene, pentru a răspunde pentru faptele sale.
Medic urmărit internaţional pentru înşelăciune
Un alt băcăuan pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare european este Horia S., în vârstă de 27 de ani, medic rezident în Irlanda, potrivit propriei declaraţii. Acest lucru nu a împiedicat autorităţile din Munchen – Germania să-l acuze de înşelăciune, deşi au trecut patru ani de la comiterea infracţiunii. În complicitate cu un italian, românul a închiriat de la o firmă germană maşini scumpe, pe care apoi le-a vândut. „Cei doi au închiriat la început un Audi, în valoare de 35.000 euro, maşină care trebuia returnată pe 22 iulie 2007. Pe 18 iulie, Horia S. a închiriat şi un BMW, evaluat la 50.618 euro. Maşina trebuia returnată pe 21 iulie, însă inculpatul a prelungit contractul până pe 31 iulie”, declară procurorul de la Parchetul Curţii de Apel care a instrumentat dosarul. Niciuna dintre maşini nu a mai fost returnată firmei de închirieri. Cu toate acestea, Horia S. nu recunoaşte că ar avea vreo legătură cu autoturismele de lux dispărute fără urmă. „Pe la sfârşitul anului 2007 am fost chemat la Poliţia Bacău şi audiat în legătură cu un autoturism pe care l-am închiriat în oraşul Munchen pentru o săptămână. Chiar dacă nu l-am adus la timp, i-am anunţat periodic prin fax şi telefon că prelungesc acest termen de închiriere. După o plimbare în Torino, maşina BMW mi-a fost furată. Nu cunosc nimic în legătură cu un autoturism Audi”, susţine Horia S. Cu toate acestea, băcăuanul a fost dat în urmărire internaţională şi reţinut pe aeroportul internaţional Bacău. Pe numele lui a fost emis un mandat de arestare preventivă şi dacă nu are pe rol alte procese, va ajunge în custodia poliţiştilor germani.
Acuzat de tăinuire de ţigări şi furt de anvelope
Aceeaşi soartă o va avea şi Marius D. , de 36 de ani, acuzat de autorităţile austriece de tăinuire şi furt. Ordinul de arestare a fost emis de Parchetul din Linz. „Inculpatul a cumpărat lucruri în Linz care au fost dobândite prin comitere de infracţiuni şi a participat la un furt”, precizează procurorul de caz.Potrivit autorităţilor austriece, în data de 23 octombrie 2010 de la mai multe societăţi au fost furate ţigări în valoare de 22.131 euro. Aceste ţigări au fost depozitate la Marius D., care ştia foarte bine provenienţa lor. Tot el a cumpărat, în perioada 8-10 ianuarie 2011, 35 de anvelope şi jante, în valoare de 53.500 euro, care au fost furate. Mai mult, autorităţile austriece care s-au ocupat de anchetă susţin că pe 13 ianuarie, românul a participat la un furt de la o societate auto austriacă, de unde a sustras 7 anvelope şi jenţi, în valoare de 600 euro. „Recunosc, am cumpărat bunuri furate de către un alt grup de persoane, dar nu am participat la furt, aşa cum se menţionează în mandatul european”, a declarat procurorilor Marius D.
A ţinut în sclavie şi exploatat sexual mai multe minore
Nici Alin A., în vârstă de 23 de ani, care a petrecut mai puţin de un an în străinătate nu a lăsat o impresie bună autorităţilor italiene. În mandatul de arestare european emis pe numele său de Tribunalul Preliminar de Investigaţie a Curţii din Florenţa sunt menţionate trei infracţiuni grele:„complicitate, exploatarea prostituţiei şi sclavie”. În 2009, Alin împreună cu alţi românii au decis să se căpătuiască pe baza exploatării sexuale a câtorva tinere, unele dintre ele minore.„Victimelor le-au fost luate actele de identitate. Apoi s-a folosit violenţa asupra lor, atât fizică dat şi psihică, pentru a le putea împiedica să fugă. Le-au forţat să lucreze în mai multe ture pentru a câştiga mai mulţi bani”, declară procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Pe lângă bătăile aplicare, tinerele au fost ţinute sechestrate şi exploatate fără milă, în câteva luni. Câştigurile ajungeau în totalitate în buzunarul proxeneţilor.„Faptele reţinute nu sunt reale. Tatăl meu este arestat în Italia pentru astfel de activitate şi cred că s-a făcut o confuzie”, a fost reacţia lui Alin A. Cu toate acestea, el a fost reţinut preventiv şi urmează să-şi susţină nevinovăţia în faţa judecătorilor italieni.
Niciun comentariu: