In cadrul unei conferinte de presa sustinute recent, consilierii liberali din Onesti au fost de parere ca, in viitorul apropiat, posesorii de centrale de apartament ar putea reveni in sistemul centralizat de termoficare, daca se va finaliza distributia pe orizontala si contorizarea individuala. “Perspectivele se indreapta catre a ne intoarce la un sistem centralizat de incalzire, in care si preturile ar putea sa scada – a apreciat consilierul PNL Cezar Olteanu. Centralele vechi de apartament trebuie si ele inlocuite, iar situatia generala a Onestiului va deveni mai complicata. Calea este spre revenire in sistemul centralizat cu distrbutie pe orizontala. Consumatorilor li s-ar permite sa-si pastreze si centralele, dar sa ramina cuplati si la sistemul centralizat. Distributia pe orizontala trebuie sa continue, pentru ca Termonul e la limita eficientei economice”. La Onesti, consumatorii aflati in sistemul centralizat cu distributie pe orizontala au platit cu mult mai putin decit cei din vechiul sistem, cu distributie pe verticala, iar in unele cazuri sumele au fost mai mici chiar si decit cele ale proprietarilor cu centrale, insa costurile vor creste pentru toti. “Se poate ajunge la costuri mari, chiar si pentru cei cu centrale”, a mai spus Olteanu. Alt consilier liberal, Ciprian Zarzu, a apreciat ca, daca se tine cont de sumele pe care firma de termoficare, Termon CT SA, le are de incasat, societatea ar fi profitabila, iar distributia pe orizontala ar atrage si mai multi clienti. “Sint unul dintre sustinatorii sistemului de incalzire pe orizontala – a spus Zarzu. Dar lipsa de finantare nu a permis ca tot orasul sa fie contorizat individual. Insa, in urmatoarele luni, pentru Termon se vor aloca si sumele rezultate din valorificarea CET Borzesti”. In afara de finantarea distributiei pe orizontala a energiei termice, alesii PNL au mai facut demersuri pentru ca din bugetul local sa fie alocate sume de bani si pentru reabilitarea termica a blocurilor, pentru sport si pentru alte activitati. “Pentru prima data s-a alocat un miliard de lei vechi pentru sport, la sustinerea noastra”, a mai spus Ciprian Zarzu. Liberalii s-au mai aratat preocupati de soarta virstnicilor, de premierea olimpicilor, de modernizarea maternitatii si de alte domenii ale vietii onestene. (George MARTIN)
http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2011/02/21/cei-cu-centrale-de-apartament-at-putea-reveni-in-sistemul-centralizat-din-onesti.html
Home
»
ECONOMIE
»
SOCIAL
» Cei cu centrale de apartament ar putea reveni in sistemul centralizat din Onesti
About Unknown
Hi there!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
O.P. VIDEO
Popular Posts
-
Miliarde de lei sunt cheltuite arbitrar de Guvern, an de an, cu încălcarea legii finanţelor şi fără să existe nicio sancţiune. Prin fondu...
-
Mugur Isărescu a fost avizat favorabil, luni, de Comisiile reunite de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru un nou m...
-
Agresarea adolescentului român de etnie romă la Paris este "un act de barbarie" legat de o "răzbunare", incidentul ...
-
Specialiștii noștri au alcătuit un portret robot al viitorul președinte al României bazat pe preferințele de până acum ale românilor. Iat...
-
Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, este audiat de procurorii structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în legă...
-
IVD, serviciul olandez de informaţii, a oferit guvernului turc mai mult de o sută de nume ale unor posibili jihadişti olandezi care s-ar p...
-
Iulian Păncescu, procurorul care a avut curajul să-l reţină pe fratele preşedintelui, este unul dintre cei mai tineri magistraţi ai Direc...
-
Curtea de Apel Bucureşti a hotărât astăzi, la solicitarea Astra Asigurări, suspendarea executării unui ordin al Comisiei de Supravegher...
-
Consilierii locali de la toate cele trei partide din legislativul onestean s-au aratat nemultumiti de modul in care s-au facut alocarile bug...
-
Un bărbat a deschis focul pe o stradă şi a împuşcat mortal trei oameni, apoi s-a sinucis. Alte câteva persoane au fost rănite. Nu se şti...
CULTURA
Tags Cloud
ACTUALITATE
AFACERI
ALEGERI
ANCHETE
ANUNTURI GRATUITE
CALENDARUL ZILEI
CARICATURI
CONFLICTE
CULTURA
Cotatii Bursa de Valori Bucuresti
ECONOMIE
EVENIMENT
EXTERN
FILME ONLINE
FINANTE
INDEX MATERIALE
INVATAMANT
JUSTITIE
LOCAL
MAGAZIN
MEDIA
METEO
MISTERELE LUMII
OPINII
POLITICA
POLITIE
PRESA ONLINE
PUBLICITATE
SANATATE
SCANDAL
SOCANT
SOCIAL
SPORT
TE DOARE MINTEA
Top Story
VIDEO NEWS

Niciun comentariu: