Conducerea PNL a adoptat, marţi seară, rezoluţia privind ieşirea liberalilor de la guvernare, au declarat, pentru Mediafax, surse din formaţiune. Călin Popescu Tăriceanu a precizat că a votat împotriva ruperii USL.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că decizia de a ieşi de la guvernare nu a fost uşor de luat, nu a fost una dorită, dar a fost luată cu un vot covârşitor.
Declaraţiile lui Antonescu:
- Situaţia din USL nu mai putea continua. Ni s-a părut cinstit să nu prelungim un festival al ipocriziei, ci să avem curajul să constatăm ceea ce este categoric adevărat: USL nu mai există. Nu mai există pentru că nu mai urmăream împreună ceea ce stabilisem.
- Miniştrii noştri şi-au anunţat demisia din punct de vedere politic. Miniştrii, secretarii de stat şi şefii de agenţii liberali, adică demnitarii partidului, vor demisiona, practic, până miercuri la 12.00, când îşi vor depune demisiile scrise la secretariatul Guvernului.
- Îi cerem lui Victor Ponta să-şi dea demisia. Dacă preşedintele PSD nu va demisiona din fruntea Guvernului, atunci liberalii vor rămâne în opoziţie. Victor Ponta a primit mandatul şi după aceea investitura în fruntea unui Guvern al USL, din care şi noi făceam parte, în urma unui vot majoritar al populaţiei în urma unui program politic la care aveam şi noi contribuţia noastră.
- PNL este un partida care ştie în momentele decisive să-şi apre demnitatea şi interesul politic.
- Alegătorilor le cer iertarea pentru că nu am putut să ducem la capăt un proiect în care PNLa investit mult şi în care am crezut mult.
21:46 Tăriceanu: Am votat împotriva ruperii USL; e o decizie pripită, mă gândesc la ce am de făcut
Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi seară, după ce PNL a decis ieşirea de la guvernare, că a votat împotriva ruperii USL, menţionând că este vorba despre o "decizie pripită" a formaţiunii.
Tăriceanu a spus că decizia liderilor PNL, luată prin vot, este pripită.
El a menţionat că a votat împotriva ruperii USL.
21: 29 Conducerea PNL a adoptat rezoluţia privind ieşirea de la guvernare - surse
Anterior, surse liberale declarau că liderii PNL discută, marţi, în şedinţa Delegaţiei Permanente, un proiect de rezoluţie în patru puncte privind ieşirea de la guvernare a PNL, în text fiind solicitată şi demisia premierului Victor Ponta.
Rezoluţia prevede ieşirea de la guvernare, demisia în bloc a miniştrilor PNL şi a secretarilor de stat, solicitarea demisiei premierului Victor Ponta şi poziţia parlamentarilor liberali la momentul votului asupra noului Guvern Ponta.
De asemenea, în rezoluţie se constantă, potrivit surselor, încetarea existenţei USL.
Înaintea şedinţei, liderul PSD, premierul Victor Ponta a lansat un nou apel către PNL de a salva proiectul politic numit "Uniunea Social-Liberală" şi de a rămâne în Guvern.
În replică, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că l-a sunat pe Victor Ponta şi l-a întrebat dacă PSD este dispus la convocarea Camerelor pentru a se merge "pe formula stabilită", iar premierul a răspuns negativ, liberalul precizând că, astfel, situaţia se va tranşa în şedinţa liderilor PNL.
Niciun comentariu: