Înaintea conferinței din această seară care a pecetluit divorțul total dintre Crin Antonescu și Victor Ponta, respectiv ruperea USL-ului, liderul liberalilor a șocat cu o declarație făcută câtorva apropiați: “În ultimii cinci ani, dar mai ales din 2011, am fost somnambul!”.
Conform unor surse apropiate revistei noastre și prezente la sediul PNL-ului, Crin Antonescu a povestit că a început să vadă lucrurile în ceață după primul tur al alegerilor prezidențiale din anul 2009, când a fost invitat acasă la Dan Voiculescu și a fost servit cu “o băutură ciudată”. De atunci încolo, încearcă să rememoreze fostul președinte interimar, a început să doarmă fără încetare, iar atunci când era trezit ori de Victor Ponta, ori de Daniel Constantin, i se puneau în față tot felul de documente pe care trebuia să le semneze. “Câteodată mă mai trezeam, mai ales în 2012, ba pe la Cotroceni cu cei de la FMI, ori prin tot felul de localități, și habar nu aveam ce căutam acolo”, a continuat Antonescu
Contactat telefonic de reporterii AC, profesorul universitar doctor în psihologie Viorel Barabulea, de la eminenta Universitate din Băicoi, ne-a declarat că această situație este foarte plauzibilă, menționând că e posibil ca Antonescu să se fi simțit astfel de la beția puterii.
Acum însă, Crin Antonescu le-a promis susținătorilor săi că se simte ca și cum s-ar fi trezit dintr-un lung coșmar dar că vede, în sfârșit, viața politică din România cu niște ochi mai odihniți.
http://www.academiacatavencu.info/stiri/crin-antonescu-socheaza-in-ultimii-cinci-ani-am-fost-somnambul.html
Niciun comentariu: