Dacă UE vrea să supravieţuiască, reprezentanţii săi trebuie să dea clar de înţeles care este obiectivul său. Ea nu ar trebui să devină o federaţie, ci o Uniune cu o constituţie, deschisă spre exterior, protectoare a diversităţii sale şi în continuă expansiune, scrie politologul olandez Paul Scheffer. Extrase.
Pe 22 mai 2014 vor avea loc următoarele alegeri europene. Care riscă să se transforme în adevărate răfuieli: trebuie luată în socoteală posibilitatea că populismele de stânga şi de dreapta, care nu vor ca Europa să dobândească mai multă influenţă, vor câştiga putere în Parlamentul European. Dacă oamenii politici din partidele centriste nu-şi propun propria lor concepţie a viitorului Europei, populismul va deveni singura alternativă politică. Iată cei patru stâlpi pe care s-ar putea baza o altă poveste a Europei.
1.
Unificarea europeană s-a concentrat mult timp pe frontierele interne – urmând faimoasa idee de "niciodată alte războaie" – dar în deceniile următoare se va concentra mai mult pe frontierele externe. Motivaţiile fundamentale ale integrării se află în afara continentului, fiindcă Vechea Europă nu-şi mai are locul în această lume nouă. Când Europa cere ajutorul unor ţări precum India, Brazilia şi China pentru a ieşi din criza monetară, ne dăm seama că ceva s-a schimbat fundamental. O nouă poveste a "Europei" trebuie deci să înceapă, nu din Berlin sau Paris, ci din Beijing sau Sao Paulo.
2.
Această privire spre exterior ne oferă o altă informaţie fundamentală pentru o istorie a Europei întoarsă către viitor. Să examinăm de exempluindicele dezvoltării umane. Cele cinci ţări care au ajuns în fruntea clasamentului potrivit acestui indice, în 2012, sunt, în ordine, Norvegia, Australia, Statele Unite ale Americii, Olanda şi Germania. Belgia este pe locul 17, Franţa pe locul 20 iar Marea Britanie pe locul 26. Aici, ţările aşa-numite BRIC înregistrează performanţe slabe: Rusia ocupă locul 55, Brazilia 85, China locul 101 iar India abia pe al 136-lea. Indicele corupţiei prezintă o situaţie similară: ţările occidentale sunt clasate mai bine decât ţările BRIC. Descoperim astfel, încetul cu încetul, vitalitatea ascunsă a majorităţii societăţilor europene. Prin comparaţie, nu numai că acestea sunt extrem de egalitare, ci oferă şi condiţii bune de viaţă, corupţia este redusă şi statul de drept funcţionează rezonabil de bine. În discursurile despre Europa, această perspectivă comparativă este din păcate absentă, ori ea ar putea evidenţia calitatea societăţilor noastre.
3.
Trebuie să ne distanţăm de excesul de simplificare la care unii ar dori să reducă reflecţia în privinţa Europei: fie stat federal, fie zonă de comerţ liber
Marea întrebare este dacă această vitalitate ascunsă a Europei nu constă şi în diversitatea continentului. Care întrebare ar trebui să fie esenţa dezbaterii cu ocazia viitoarelor alegeri pentru Parlamentul European. Europa trebuie ea să caute să devină o federaţie sau statele naţionale trebuie să-şi păstreze importanţa lor fundamentală? Klaus Mann a scris despre diversitate în autobiografia sa, Punctul de cotitură: "Acesta este postulatul dublu pe care Europa trebuie să-l recunoască pentru a nu pieri: trebuie să conserve şi să aprofundeze conştiinţa unităţii europene (Europa este un întreg indivizibil); dar în acelaşi timp trebuie prezervată şi diversitatea europeană de stiluri şi tradiţii". Pe şleau: o Uniune Europeană actualmente cu douăzeci şi opt de state membre nu va putea niciodată deveni Statele Unite ale Europei şi nici nu ar trebui să dorească aşa ceva. Uniunea nu are drept obiectiv suprimarea statelor naţionale, ci, dimpotrivă, menţinerea loc ca democraţii viabile, ca state de drept şi state ale bunăstării. Trebuie să ne distanţăm de excesul de simplificare la care unii ar dori să reducă reflecţia în privinţa Europei: fie stat federal, fie zonă de comerţ liber. Cu alte cuvinte, avem nevoie de o Constituţie pentru Europa în care competenţele Uniunii să fie definite în mod limitativ. Ceea ce nu exclude o continuare a integrării, dar o asociază unei alegeri constituţionale conştiente. Numai odată ce această stabilitate va fi obţinută în cadrul frontierelor interne, frontierele externe comune vor putea beneficia de atenţia necesară.
4.
Dacă facem acum bilanţul, devine clar că s-au atins limitele extinderii
Nu putem încheia consideraţii în privinţa frontierelor Europei fără a vorbi mai mult despre limitele pentru extinderea Uniunii. De la sfârşitul anilor şaizeci, noi "regiuni periferice" au fost adăugate periodic în jurul vechiului nucleu continental. Întrebarea este în ce măsură acest lucru se poate face fără ca nucleul să înceapă să se fragilizeze. Şi dacă facem acum bilanţul, devine clar că s-au atins limitele extinderii: nici Turcia, nici fostele republici ale Uniunii Sovietice precum Georgia şi Ucraina, sau chiar Rusia-însăşi, nu ar trebui să audă că o aderare la UE ar fi posibilă în următorii douăzeci de ani. În realitate, toată lumea ştie acest lucru, dar nimeni nu o spune cu voce tare. Componentele fostei Iugoslavii, precumSerbia – care nu au devenit încă membre ale Uniunii, sunt o excepţie. Prin poziţia geografică şi întinderea lor, acestea fac natural parte dintr-o Uniune care, cu treizeci de membri, şi-a atins limitele pentru mai multe decenii.
Niciun comentariu: