În primele zece luni acestui an, pe baza informaţiilor deţinute cu privire la operaţiunile desfăşurate pe teritoriul naţional, Compartimentul Judeţean de Informaţii Fiscale Bacău a dat pe mâna anchetatorilor 128 de contribuabili pentru care existau indicii că participă la reţele suspecte de tranzacţionare posibil simulate, respectiv acele firme-fantomă.
Ce-a aflat Fiscul
În urma verificărilor finalizate, inspectorii au descoperit sume suplimentare în urma tranzacţiilor efectuate în cuantum de peste 98 milioane lei, acesta fiind şi prejudiciul pentru care s-au făcut plângeri penale. Principalele nereguli identificate care au condus la stabilirea acestor sume se referă la neevidenţierea integrală a obligaţiilor fiscale în sistemul de evidenţă contabilă, achiziţii de la contribuabilii declaraţi inactivi, refuzul de a pune la dispoziţia organelor de control a documentelor ori retrageri din conturile bancare efectuate de administratorii societăţilor precum şi plăţi diverse pentru care nu s-a făcut dovada înregistrării în contabilitate. Nu lipsesc nici grupurile de societăţi care creează în mod artificial tranzacţii economice şi întocmesc acte care să-i ajute la obţinerea de rambursări ilegale de TVA sau diminuarea obligaţiilor de plată la bugetul general consolidat. (Paula Cristian)
În aceeaşi perioadă s-au înaintat şi 217 plângeri penale, în cuantum de peste 14 milioane lei pentru cei care au săvârşit fapte de nereţinere sau de reţinere şi de nevărsare în totalitate a impozitelor şi contribuţiilor cu reţinere la sursă
Niciun comentariu: