Turcia:Poliția a folosit tunuri cu apă pentru a dispersa manifestanții care încercau să intre în Parcul Gezi
Poliția turcă a folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa protestatarii care încercau să intre în Parcul Gezi, locul de unde au pornit manifestațiile anti-guvernamentale, luna trecută.
Parcul Gezi, care a declanșat protestele de amploare anti guvernamentale, luna trecută, aflat lângă Piața Taksim, a fost redeschis, luni, publicului, însă a fost închis la câteva ore, după ce liderii manifestanților au făcut apel la o nouă manifestație, luni dimineață, relatează BBC. Platforma Solidaritate Takism, grupare care se opune construirii unor replici ale cazărmilor otomane în parcul Gezi, a cerut oamenilor să iasă, din nou, în stradă.
Încercarea poliției de a înăbuși o mică demonstrație împotriva planurilor autorităților de a dezvolta zona, a dus la o acțiune de protest și mai mare, turcii denunțând "stilul autoritar de a conduce" al premierului Recep Tayyip Erdogan.
Patru oameni au murit şi 7.500 au fost răniţi în reprimarea protestelor din ultima lună, potrivit Asociaţiei Medicale din Turcia.
ZIUA
Niciun comentariu: