» » » MARTORII LUI IEHOVA I-AU FĂCUT PLÂNGERE PENALĂ PRIMĂRIȚEI DIN HELEGIU



Mihaela Bădic, primarul comunei Helegiu a ajuns în război cu Martorii lui Iehova. Cultul i-a făcut acesteia o plângere penală la Poliția Onești.

“Am fost înștiințată de acest lucru, dar nu pot da mai multe declarații până când nu voi merge la poliție pentru declarații și să văd învinuirile care mi se aduc”, a declarat Mihaela Bădic. La mijloc ar fi nemulțumirea “Martorilor” pentru că nu au fost lăsați să își desfășoare acțiunile cu caracter religios pe raza comunei. De altfel, primarița din Helegiu a postat povestea și pe contul ei de facebook. “Sunt acuzată că aș fi zădărnicit desfășurare activității lor religioase fără să se spună în ce mod. Precizez că nu am făcut decât să mă prezint și să cer unui grup de șase femei care strigau la fiecare poartă să-mi spună cine sunt, ce fac. Mi s-au comunicat două prenume și că ar reprezenta organizația religioasă mai sus amintită”, povestește primarul din Helegiu. Oamenii din sat s-au plâns și ei că sunt deranjați. La sfârșitul acestei săptămâni, Mihaela Bădic va merge la poliție pentru declarații. (Ștefan POPA)



About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO