"La început, nu ne-a venit să credem. Nu acceptam că se poate întâmpla aşa ceva. Apoi, am văzut că respiră. Ne-am îmbrăţişat şi am început să strigăm: trăieşte, trăieşte", a spus Elza Silva, bunica fetiţei.
Oficialii spitalului din Londrina, Brazilia, au declarat că Yasmin s-a născut vie, însă a încetat să respire la scurt timp după. Medicii au încercat să o resusciteze minute în şir, dar, într-un final, au declarat-o moartă.
Mama bebeluşului a aflat prima că fiica ei a decedat.
"Lumea mea s-a prăbuşit. A fost cel mai disperat moment al vieţii mele, în care toate visurile mi-au fost spulberate", a spus Jenifer da Silva Gomes.
Asistenta Ana Oliviera, cea care a asistat la naşterea micuţei, a declarat că nu a lăsat-o sufletul să ducă corpul fetiţei la morgă.
"Este un mic îngeraş. Nu am putut să suport gândul că va fi trimisă la morgă", a spus angajata spitalului.
Niciun comentariu: