Cu toate că poporul grec a ajuns la limita suportabilităţii, iar FMI a recunoscut erorile comise de troică în gestionarea crizei, instituţiile europene continuă să privească în altă parte. A venit vremea ca UE să fie trasă la răspundere pentru această groaznică tragedie.
Măcar dacă ar avea zeii antici: poate că grecii ar înţelege mai bine ce trăiesc, nedreptatea la care sunt supuşi, uşurinţa letargică a unei Europe care îi ajută umilindu-i de ani întregi, care le spune că nu vrea să îi excludă, deşi i-a exclus deja din inimă. Se ştie bine că zeii antici erau capricioşi. Deasupra tuturor era Ananke: inalterabila Necesitate, cu alte cuvinte realitatea. În Corint, Ananke convieţuia de multe ori cu Bia, Violenţa. Pentru atenieni, Europa prezintă caracteristicile acestei Necesităţi.
Poate că grecii încearcă să înţeleagă sensul reuniunii desfăşurate pe 14 iunie, la Roma, la nivelul miniştrilor Economiei şi Muncii din Italia, Spania, Franţa şi Germania, pentru a discuta despre un aspect esenţial; poate încearcă să înţeleagă de ce nimeni nu s-a gândit să convoace cea mai săracă ţară: cea în care rata şomajului este de 27%, în rândul tinerilor fiind de 62%. Acestea sunt cele mai ridicate niveluri din Europa.
Cobai şi ţap ispăşitor
De la începutul aplicării măsurilor de austeritate, Grecia este pata umană care murdăreşte Europa. A plătit preţul pentru noi toţi, a fost, în acelaşi timp, ţap ispăşitor şi cobai. Într-o conferinţă de presă desfăşurată pe 6 iunie, Simon O'Connor, purtătorul de cuvânt al comisarului UE pentru Afaceri economice şi monetare şi moneda euro, Olli Rehn, a recunoscut că, pentru europeni, a fost “un proces de pregătire”. În alte state măcar se va face în mod diferit, dar satisfacţia nu este doar pentru acest lucru: “Nu este un lucru nesemnificativ să menţinem Atena în zona euro”; “îi contrazicem vehement pe cei care spun că nu au fost depuse suficiente eforturi pentru creşterea economică”.
O'Connor şi Rehn au reacţionat astfel la raportul care tocmai fusese publicat de Fondul Monetar Internaţional: acelaşi FMI care este, alături de Banca Centrală Europeană şi de Uniunea Europeană, în celebra Troică, structură care a elaborat măsurile de austeritate în ţările care au probleme şi care le monitorizează atent. Actul de acuzare este grav, condamnând strategiile şi comportamentele Uniunii Europene pe durata crizei. Grecia “ar fi putut avea o situaţie mai bună” dacă datoria sa suverană ar fi fost restructurată de la început şi dacă ar fi fost flexibilizate condiţiile de rambursare. Dacă nu s-ar fi procedat cu lentoarea fatală a deciziilor luate în unamimitate. Dacă, încă de atunci, ar fi fost creat un sistem unitar de supraveghere a băncilor. Dacă creşterea economică şi consensul social nu ar fi fost cantităţi neglijabile. Dar a contat doar evitarea răspândirii crizei şi salvarea banilor creditorilor. De aceea a fost sancţionată Grecia. Acum, această ţară a devenit paria Uniunii Europene, iar toţi ceilalţi sunt mândri că Grecia rămâne din punct de vedere tehnic în zona euro, deşi este marginalizată la toate capitolele.
Troica, un rău necesar
Deci, putem spune adio Troicii? Este improbabil, ţinând cont de faptul că nimeni nu poate sancţiona erorile acestui organism şi dată fiind îngăduinţa cu care a fost tratat raportul FMI. Ideal ar fi ca Troica să nu mai aibă autoritatea unor astfel de decizii până la reuniunea Consiliului European din 27-28 iunie, dedicată contracarării şomajului, un fenomen pe care cele trei ursitoare ale Troicii, prin ignoranţă, l-au amplificat. Parlamentul European nu va îndrăzni să abordeze această problemă, iar, în privinţa BCE, declaraţiile preşedintelui Mario Draghi au fost evazive, chiar uşor satisfăcătoare: “Este bine că, în raportul FMI, Banca Centrală Europeană nu este criticată”. Fondul Monetar Internaţional este ambivalent, toate comunicatele sale fiind pline de oximoroane (de afirmaţii profund stupide, din punct de vedere etimologic, chiar şi acest lucru este un oximoron). Falimentul există, dar este catalogat drept“necesar”. Recesiunea din Grecia “depăşeşte toate previziunile”, dar este“inevitabilă”. Faptul absurd rămâne suveran, doar că cei care îl gestionează acum sunt oamenii.
Mai multe in presseurop.eu
Niciun comentariu: