Justiția din Marea Britanie a fost nemiloasă cu Melanie Smith și a condamnat-o la închisoare pe viață. La fel a fost însă și ucigașa în luna octombrie a anului trecut, când a incendiat apartamentul vecinilor, provocând moartea a cinci persoane, între care trei copilași, scrie Daily Mail.
Lee-Anna Shiers, 20 de ani, iubitul ei, Liam Timbrell, 23 de ani, fiul lor Charlie, 15 luni, nepotul Bailey, patru ani, și nepoata Skye, doi ani, și-au pierdut viețile în acea zi de octombrie, arzând de vii în locuința căreia Malanie i-a dat foc.
De ce asemenea gest șocant al femeii? Se pare că ea credea că partenerul de viață o înșală și atunci s-a răzbunat pe prima femeie care i-a ieșit în cale. Iar aceasta a fost vecina de imobil, Lee-Anna Shiers, care, alături de prietenul ei, avea o viață împlinită.
Piromana a incendiat căruciorul în care vecinii își plimbau copilul și care se afla chiar în fața ușii. Imediat, focul a cuprins și apartamentul, iar cei cinci oameni aflați înăuntru nu au mai avut nicio scăpare, murind asfixiați și apoi arzând.
Pompierii care au venit au stins focul, însă nu au putut salva nicio persoană dintre cele cinci aflate, în momentul tragediei, în apartament.
Înregistrarea apelului de urgență pe care l-a dat Liam este terifiantă. El spune, când își dă seama de gravitatea situației: "Doamne, Dumnezeule, o să murim!"
Cu o majoritate de 10-2, Smith a fost condamnată pentru cinci capete de acuzare. Ea a primit închisoare pe viață, cu drept de eliberare condiționată după cel puțin 30 de ani de executare.
Niciun comentariu: