Se măresc sau nu taxele locale? Mai rămâne decizia la autorităţile locale, în condiţiile în care premierul Ponta a dat deja o hotărâre de guvern care obligă primăriile să crească taxele cu 16%?
În prezent, taxele locale sunt majorate cu 16% prin hotărâre de guvern, chiar dacă premierul Victor Ponta a promis că va da o Ordonanţă prin care să permită primăriilor să nu crească taxele. Nu a dat-o încă, probabil o va da astăzi, însă este prea târziu pentru oraşele în care s-a aplicat deja HG 1309 din 27 decembrie 2012 prin care taxele au fost idexate cu 16,05%. Zeci de mii de cetăţeni au plătit deja dările, iar consiliile locale nu vor mai aplica Ordonanţa de Urgenţă.
Bâlbâială sau strategie?
Pe 3 octombrie 2012, premierul Victor Ponta dădea de pământ cu Ministerul Finanţelor care a îndrăznit să proiecteze majorarea taxelor locale din 2013 fără să-l consulte. Apoi a explicat că primarii sunt cei care decid dacă vor creşte birurile.
„Când am văzut ştirea − căci eu n-am văzut propunerea − l-am sunat pe ministrul Florin Georgescu (fostul ministru al Finanţelor Publice – n.r.) şi am spus: Domnule, aţi înnebunit, ce aveţi? El a spus că nu ştie nimic şi că-l sună pe secretarul de stat Liviu Voinea. Îl sună pe Voinea care spune: nu ştiu nimic. Că aşa este la Ministerul Finanţelor, este ca într-o «Scrisoare pierdut㻓, declara Ponta la emisiunea „Realitatea la raport“ din data de 3 octombrie, anul trecut.
„O dată la trei ani, conform legii, autorităţile locale au voie, nu obligaţia, să actualizeze taxele locale cu inflaţia. Pentru asta, Ministerul Finanţelor dă o hotărâre care spune cât este inflaţia şi cât este maximul cu care pot să mărească, după care, de la anul, primarul, dacă consideră că are nevoie de mai multe venituri, împreună cu consiliul local, poate să mărească anumite taxe. Sigur că m-am enervat pentru că nu am fost consultat şi nu au explicat ei ce explic eu acum“, a spus Ponta la Realitatea TV.
Detalii pe ADEVARUL
Niciun comentariu: