In comuna băcăuană Oituz a devenit tradiție ca localnicii să se bată între ei cu bâte – pentru a nu exista victime, jandarmii vor monitoriza îndeaproape spectacolul stradal
Ramona IONESCU
Echipajele de intervenție din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile (GJM) Bacău vor avea în comuna Oituz, una dintre cele mai grele misiuni, renumită prin manifestările stradale violente. În zilele de 31 decembrie 2012, 1 și 2 ianuarie 2013, jandarmii și polițiștii vor fi prezenți pe 31 decembrie 2011 în fața Primăriei Oituz, unde, va avea loc “Alaiul Obiceiurilor de Iarnă”, eveniment la care și-au anunțat participarea cete de capre și urși.
Pe 2 ianuarie 2012, în comuna Oituz este posibil să se desfășoare un obicei local denumit “Spargerea caprelor”, manifestare care adună două tabere rivale care se bat cu ciomegele. Obiceiul de la Oituz durează trei zile consecutive, începând cu ajunul anului nou. De regulă, tinerii joacă și cântă în centrul satului, iar la final, încep să împartă ciomege în stânga și-n dreapta. În anul 2009, într-o astfel de bătaie a fost rănit grav și un jandarm băcăuan. Acesta a fost transportat în stare gravă la o clinică de specialitate din județul Iași și a fost internat trei luni de zile. De atunci, în fiecare an, jandarmii au negociat cu liderii celor două tabere adverse să nu se mai bată.
Cu toate acestea, se pare că, locuitorii din zonă țin la tradiție și se vor reuni și anul acesta în fața Primăriei Oituz. Dacă manifestarea va degenera în acte de violență. în sprijinul jandarmilor de la GJM Bacău vor veni și efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Bacău. “Îi sprijimin pe colegii noștri și în această misiune, iar un ofițer va fi legătura dintre cele două unități. Dacă situația o va impune, va fi activat în zona Oituz și Detașamentul de Jandarmi din municipiul Onești. Misiunea va fi coordonată în așa fel încât să nu se întâlnească cele două tabere, care se bat din răzbunare. Totodată, echipajele de intervenție trebuie să asigure ordinea în zonă, astfel încât, participanții prezenți la manifestare să nu blocheze traficul spre județul Covasna”, a spus col. Vasile Enache, inspector șef la IJJ Bacău.
Luând în calcul numărul mare de participanți la aceste manifestari, pentru evitarea oricăror incidente, jandarmii recomandă respectarea regulilor stabilite de organizatori și evitarea consumului excesiv de alcool. Punctul fierbinte al evenimentului, va fi pe 2 ianuarie 2013, când are loc arderea caprei.
Niciun comentariu: