Canalele de televiziune din portofoliul PRO TV SA vor fi scoase din grila abonaţilor Dolce începând cu 3 ianuarie, după ce Romtelecom nu a agreat condiţiile de reînnoire cerute de PRO TV pentru contractul de transmisie.
"În decursul negocierilor începute în luna septembrie, ROMTELECOM nu şi-a arătat disponibilitatea de a plăti pentru canalele PRO TV un preţ care să exprime valoarea corespunzătoare pe care canalele PRO TV o reprezintă în preţul plătit de fiecare abonat ROMTELECOM", precizează un comunicat al postului.
"Succesul financiar al distribuitorilor de canale de televiziune, precum Romtelecom, se bazează în primul rând pe atractivitatea PRO TV şi a altor canale româneşti, care determină într-o proporţie covârşitoare decizia de abonare. PRO TV face în fiecare an investiţii masive în conţinut pentru a satisface aşteptările telespectatorilor. Este corect ca valoarea acestui conţinut, pentru care distribuitori precum ROMTELECOM obţin venituri din abonamente, să se reflecte în preţul pe care furnizorii acestor servicii îl vor plăti de acum înainte PRO TV", a declarat Anca Budinschi, Director General PRO TV SA.
PRO TV regretă această situaţie şi îşi informează telespectatorii asupra alternativelor de recepţionare a canalelor PRO TV: semnalele terestre pentru canalul PRO TV; toţi ceilalţi distribuitori de cablu şi satelit, precum şi voyo.ro, pentru întreg pachetul de canale PRO TV SA. (Pro TV, Acasă TV, Pro Cinema, Acasă Gold, sport.ro, MTV, Pro TV International).
Informaţii şi detalii privind recepţionarea televiziunilor Pro TV, Acasă TV, Pro Cinema, Acasă Gold, sport.ro, MTV, Pro TV International pot fi obţinute la numărul de telefon(021).250.50.63 si (021).250.50.64, la Departamentul de Relaţii cu publicul al PRO TV. De asemenea, www.protv.ro şi www.stirileprotv.ro vor oferi lista cu toţi distribuitorii canalelor PRO TV din România şi străinătate.
Romtelecom a anunţat, joi, că negociază de mai multe luni cu ProTV S.A. cu privire la continuarea difuzării celor 11 canale TV ale grupului, pe platformele de televiziune ale Romtelecom şi că, având în vedere că, până la acest moment, nu s-a ajuns la nicio concluzie, "există o probabilitate ridicată" ca, începând cu 3 ianuarie 2013, Romtelecom să fie nevoită să înceteze difuzarea celor 11 canale ale ProTV, inclusiv MTV România și VH1.
Romtelecom afirmă că a negociat cu bună credinţă cu Pro TV S.A şi că, pe parcursul negocierilor, ProTV S.A. a solicitat "o creştere semnificativă a costurilor de difuzare pentru cele 11 canale ale grupului, ceea ce ar presupune, în mod automat, costuri mai mari pentru clienţii Romtelecom".
Romtelecom îşi asigură clienţii de toată deschiderea pentru a ajunge la o înţelegere cu Pro TV S.A, "cu privire la un preţ stabil şi rezonabil pentru transmiterea celor 11 canale ale grupului, exprimându-şi, în acelaşi timp, speranţa că şi Pro TV S.A ţine cont de interesul telespectatorilor români".
De asemenea, compania anunţă că, pentru a compensa posibila retragere a celor 11 canale, va oferi clienţilor alte canale TV de cea mai bună calitate, începând cu data de 3 ianuarie 2013.
Niciun comentariu: