Vineri seara, negocierile dintre reprezentanții Ministerului Economiei și Dan Diaconescu nu au dus la niciun rezultat. Dan Diaconescu a cerut Guvernului și premierului un termen de 48 de ore pentru a găsi o soluție pentru semnarea contractului și pentru plata salariilor angajaților.
”Guvernanții nu vor să ne ia banii și prin urmare statul nu vrea să privatizeze acest combinat” a spus Diaconescu la ieșirea din minister. Am cerut ca negocierile să continue și în zilele de sâmbătă și duminică. Reprezentații guverului mi-au spus că nu pot lucra în week-end, pentru că așa e la stat” a declarat el nemulțumit.
”Oferim 48 de ore Guvernului actual să găsească o soluție prin care noi, luni dimineață, la prima oră, să plătim salariile muncitorilor din combinat” a mai precizat Dan Diaconescu.
Patronul OTV afirmă că deţine în conturi separate cei 45 de milioane de euro pentru preluarea Oltchim. “Am fost la una dintre băncile comerciale din România, am prezentat documentele respective, am cerut să scot din cont aproximativ cât a vrut polonezul (PCC, n.r.) să dea pe combinat. Banca a spus că nu poate elibera banii azi (vineri, n.r.), fiind o sumă considerabilă, dar în cursul zilei de luni banca noastră ne va elibera o sumă care să fie suficientă muncitorilor de la Oltchim să poată trăi de acum încolo”, a precizat DD.
Negocierile dintre Dan Diaconescu şi avocaţii săi şi reprezentanţii Ministerului Economiei s-au blocat vineri seară din cauza că DD nu ar fi oferit o dovadă că dispune de banii necesari preluării Oltchim.
”Guvernanţii preferă să facă un circ mediatic insistând pe faptul că nu am arătat banii sau că nu i-aş avea. Guvernul a încălcat toate normele comerciale prezentând o parte din documentaţia noastră bancară. Am un extras de cont care atestă că avem banii. Nu vrem ca aceşti bani pe care îi vom plăti la salariaţi să ajungă în borduri şi în panseluţe, cum s-a întâmplat de 22 de ani încoace”, afirmă Dan Diaconescu. dcnews
Topics: ACTUALITATE
About Unknown
Hi there!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
O.P. VIDEO
Popular Posts
-
Omul de afaceri Dan Adamescu, arestat în dosarul în care este acuzat că le-ar fi dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi E...
-
Uniunea Europeană (UE) era una dintre ţintele prioritare ale supravegherii Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA), scrie ...
-
Valeriu Damian, un important om de afaceri şi patronul mai multor benzinării din Bacău, a fost găsit mort. Damian a fost descoperit de soţi...
-
"Felix Baumgartner fixează şi mai sus limitele umane printr-un salt şi mai impresionant". În 14 octombrie, austriacul Felix...
-
Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică seară că în situaţia în care Executivul nu va găsi soluţii pentru a renunţa la creşt...
-
Elevii cu virsta de minumum 16 ani precum si studentii care au terminat o forma de invatamint in aceasta vara se pot inscrie in evidentele A...
-
Aproximativ 400 de manifestanti au demonstrat astazi in Piateta Tricolorului din Bacau, la mitingul organizat de PSD. http://www.ziaruld...
-
Odata cu ridicarea celor cinci cruci pe turnurile Catedralei ortodoxe “Pogorirea Duhului Sfint” din Onesti, imobilul va intra in faza finala...
-
In plina criza municipalitatea se „fardeaza” Pentru onesteni, prima zi a acestei saptamani a insemnat inceputul unei noi ere, si anume cea a...
CULTURA
Tags Cloud
ACTUALITATE
AFACERI
ALEGERI
ANCHETE
ANUNTURI GRATUITE
CALENDARUL ZILEI
CARICATURI
CONFLICTE
Cotatii Bursa de Valori Bucuresti
CULTURA
ECONOMIE
EVENIMENT
EXTERN
FILME ONLINE
FINANTE
INDEX MATERIALE
INVATAMANT
JUSTITIE
LOCAL
MAGAZIN
MEDIA
METEO
MISTERELE LUMII
OPINII
POLITICA
POLITIE
PRESA ONLINE
PUBLICITATE
SANATATE
SCANDAL
SOCANT
SOCIAL
SPORT
TE DOARE MINTEA
Top Story
VIDEO NEWS
Niciun comentariu: