» » SUA sunt dispuse să ajute Iranul după seismele de sâmbătă



Statele Unite au prezentat condoleanţe iranienilor şi au făcut cunoscut că sunt pregătite să ofere ajutor acestei ţări după cele două seisme care au provocat sâmbătă moartea a 227 de persoane şi rănirea altor peste 1.300 în nord-vestul Iranului, transmite AFP.

'Poporul american trimite cele mai sincere condoleanţe poporului iranian', a afirmat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, într-un comunicat dat publicităţii duminică. 

'Suntem pregătiţi să oferim asistenţă în această perioadă dificilă', a adăugat el. 

Statele Unite şi Iranul nu întreţin relaţii diplomatice, iar mesajul Casei Albe este adresat populaţiei şi nu guvernului iranian, privit cu neîncredere de către Washington din cauza controversatului program nuclear al Teheranului. 

Două cutremure cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara Richter şi, respectiv, 6,4 grade, ale căror epicentre au fost localizate la Ahar şi, respectiv, la Varzeghan (60 km de Tabriz) au lovit regiunea la interval de o jumătate de oră. Zona sinistrată are o populaţie de circa 128.500 de persoane, potrivit unui responsabil local.AGERPRES

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO