Poliţiştii au percheziţionat cinci locuinţe din Bucureşti, Bihor şi Ilfov, miercuri dimineaţă, într-un dosar în care sunt cercetate 20 de persoane, dintre care cinci au fost arestate, fiind acuzate de spălare de bani şi evaziune fiscală de aproximativ 500.000 de euro.
Persoanele cercetate sunt acuzate că, în perioada mai - noiembrie 2010, în calitate de administratori sau împuterniciţi, prin intermediul mai multor societăţi comerciale, au înregistrat în contabilitate cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, "o practică evazionistă des întâlnită la nivel naţional.
Prin acest mod de operare, învinuiţii diminuau obligaţiile fiscale, respectiv TVA şi impozitul pe profit, prejudiciul creat bugetului de stat fiind estimat la aproximativ 500.000 de euro.
Veniturile obţinute prin evaziune fiscală au fost introduse de către aceştia în circuite financiare succesive fictive, astfel încât sumelor de bani să ajungă în conturi personale sau în cele ale unor societăţi comerciale.
Percheziţiile sunt desfăşurate de către ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din Poliţia Capitalei, sub coordonarea Parchetului Tribunalului Bucureşti, cu sprijinul Serviciului de Investigare a Fraudelor din IPJ Bihor şi al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă. ziarulatac.ro
Topics: POLITIE
About Unknown
Hi there!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
O.P. VIDEO
Popular Posts
-
VAND TABLOU ORIGINAL NICU ENEA - CIOBANAS - 1919 DIMENSIUNI 62/26 CM PRET NEGOCIABIL RELATII LA TEL. 0746.064.877 PROFESOR ANTOHI SPIR...
-
Situat în cartierul Șerbănești, restaurantul unde sora Monicăi Gabor, va sărbători cel mai fericit eveniment din viața ei, este unul lipsit...
-
Vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita susţine că este aproape de Adrian Năstase după condamnarea acestuia, precizând că şi el a fost hă...
-
Medicii ameninţă din iulie cu proteste, greve şi chiar demisii, din cauza salariilor mici, a condiţiilor de lucru şi a modului în care s...
-
Potrivit unui raport al Curţii de Conturi, în perioada 1990-2011 au fost puse la pământ peste 366.000 de hectare din pădurile României...
-
O inregistrare video, din 10 octombrie 1963, ne arata imagini din orasul Onesti. DESTEPTAREA
-
Autorităţile din Statele Unite şi Israel iau în considerare posibilitatea unor raiduri precise împotriva instalaţiilor nucleare iraniene...
-
Curtea de Conturi a câștigat procesul cu Salina Târgu Ocna, după ce inițial Tribunalul a scos conducerea salinei curată ca lacrima. Organ...
CULTURA
Tags Cloud
ACTUALITATE
AFACERI
ALEGERI
ANCHETE
ANUNTURI GRATUITE
CALENDARUL ZILEI
CARICATURI
CONFLICTE
CULTURA
Cotatii Bursa de Valori Bucuresti
ECONOMIE
EVENIMENT
EXTERN
FILME ONLINE
FINANTE
INDEX MATERIALE
INVATAMANT
JUSTITIE
LOCAL
MAGAZIN
MEDIA
METEO
MISTERELE LUMII
OPINII
POLITICA
POLITIE
PRESA ONLINE
PUBLICITATE
SANATATE
SCANDAL
SOCANT
SOCIAL
SPORT
TE DOARE MINTEA
Top Story
VIDEO NEWS
Niciun comentariu: