În urma ploilor din ultimele zile, în judeţul Bacău cea mai mare cantitate de precipitaţii a fost înregistrată la Buhuşi - zona Orbic, de 95 litri/mp, iar la Dofteana şi Oituz au fost peste 40 l/mp.
În şase localităţi din judeţ - Mărgineni, Răcăciuni, Buhuşi, Helegiu, Oneşti şi Frumoasa - Balcani - apa a pătruns în curţile oamenilor.
La Mărgineni au fost 50 de gospodării inundate, în care au acţionat echipajele de intervenţie pentru evacuarea apei.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a monitorizat permanent situaţia în zona de risc, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente deosebite.
Conform ultimelor prognoze, în următoarea perioadă va mai ploua pe teritoriul judeţului Bacău, dar se vor înregistra cantităţi mici de apă, până la 20 l/mp.
"Autorităţile vor asigura permanenţa în 40 de localităţi până luni, 28 mai şi monitorizarea strictă a evoluţiei fenomenelor hidrometeorologice", a declarat Carmen Cioltan, director a Cancelariei Prefectului.
Niciun comentariu: