» » Patru traficanti de copii, arestati la Onesti (video)

Thumbnail

Flagrant. Patru bărbați, membrii ai unei grupări infracționale, specializată în săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, proxenetism și prostituție, au fost reținuți pentru 24 de ore, în urma unei acțiuni desfășurată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Bacău.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Bacău, au organizat și desfășurat la data de 03.11.2011 o acțiune de prindere în flagrant a membrilor unei grupări infracționale din municipiul Onești, specializată în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, prostituție și acte sexuale cu minori.
Astfel, în urma documentării activității infracționale a grupării au fost depistați: M. Maricel, de 34 de ani, A. Iulian, de 32 de ani, C. Gheorghe, de 52 de ani, T. Nelu, de 40 de ani, C. Florin de 32 de ani, toți din Onești și un minoră de 17 ani din Târgu Ocna.
Din cercetări s-a stabilit că în cursul anului 2011, membrii grupării au racolat mai multe minore și tinere din municipiul Onești și din comunele limitrofe, pe care le-au lipsit de libertate în mod ilegal, iar prin amenințări și acte de violență le-au obligat să practice prostituția în folosul lor, în diverse locuri de cazare din Onești sau chiar la domiciliile clienților.
Pentru aceste activități membrii grupării încasau diferite sume de bani.
Procurorii D.I.I.C.O.T. au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pentru A. Iulian, M. Maricel, C. Gheorghe și T. Nelu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire în grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, prostituție și act sexual cu minori.
Cei în cauză vor fi prezentați Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă.
Ceilalți doi suspecți urmează să fie cercetați în stare de liberate, față de unul dintre ei fiind dispusă măsura interzicerii de a părăsi țara.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Direcției pentru Operațiuni Speciale și al Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău.






http://www.contrasens.com/2011/11/04/prostitutie-infantila-la-onesti.html

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO