Stavarache, pus de pesedisti sa se decida
Victor Ponta, presedintele PSD, si Liviu Dragnea, secretarul general al partidului, au poposit ieri in Bacau pentru a verifica in "teren" modul de functionare a Uniunii Social Liberale (USL). Pe fondul disensiunilor existente intre organizatiile locale ale PSD si PNL, liderii social-democrati au transmis o atentionare liberalului Romeo Stavarache, decretand ca "USL are solutii pentru Bacau", cu sau fara acesta. Ponta i-a felicitat pe pesedistii bacauani pentru ca nu s-au lasat atrasi in jocul politicianist promovat de primar si a precizat ca interesele USL sunt mai importante decat orgoliile unui singur om.
Liderul PSD a poposit in curtea organizatiei Bacau pe fondul unor disensiuni existente intre filialele locale social-democrate si liberale. Victor Ponta a apreciat "modul inteligent" in care pesedistii bacauani nu s-au lasat atrasi in jocul electoral promovat de seful PNL Bacau, declarand ca interesul USL este mai important decat orgoliile "unui singur om".
"USL are solutii in Bacau, cu sau fara Stavarache. Nu am construit USL pentru binele cuiva sau pentru Stavarache. Interesul national primeaza. Am vazut cu neplacere declaratiile domnului Stavarache si vad ca domnia sa se afla in afara USL. Cred ca in perioada urmatoare pozitia USL fata de Stavarache trebuie lamurita foarte repede", a apreciat Ponta, care si-a exprimat regretul ca in 40 de judete ale tarii USL s-a infiintat fara niciun fel de problema si in ultimul, Bacau, au aparut disensiuni. "Regret ca in 40 de judete oameni mai inteligenti si mai putin orgoliosi decat domnul Stavarache au infiintat USL si ca in Bacau exista aceste probleme", a comentat liderul pesedist. El a mai spus ca "cine nu accepta constructia USL poate pleca" si ca victoria in alegeri a USL nu depinde de un singur om, fie el chiar actualul primar al Bacaului.
"Mafia lui Hrebenciuc si a lui Sechelariu nu exista"
Viorel Hrebenciuc, seful PSD Bacau, a declarat ca Stavarache se foloseste de numele sau in incercarea de a reitera discursul electoral promovat la alegerile locale din 2008.
"Domnul Stavarache si-a facut campania in 2008 aratand mafia lui Hrebenciuc si a lui Sechelariu care nu exista. Sunt povesti de campanie electorala. Domnul Stavarache considera ca mergand pe aceeasi tema electorala va castiga. Electoral il inteleg. Nu i-am raspuns pentru ca eu am probleme mai importante decat sa-i raspund lui Stavarache. E primul in sondaje, dar in conditiile in care nu are contracandidat. Daca are contracandidat datele problemei se pot schimba, va asigur. Asta nu intelege domnia sa", a explicat Hrebenciuc, care a adaugat ca "problema Stavarache" a ajuns o problema a conducerii centrale a USL. Pozitia lui Hrebenciuc a fost sustinuta de Ponta, liderul pesedist apreciind ca "Stavarache a incalcat acordul de constituire a USL" si ca situatia creata va fi discutata luni la Bucuresti. Ponta a recunoscut ca USL se afla in cautarea unui candidat optim pentru Primaria Bacau. "USL Bacau trebuie sa-si puna un candidat la Primarie. Conform sondajelor avem sanse, chiar daca pe acel candidat il cheama Stavarache sau altfel. Noi am vrut sa rezolvam azi problema din Bacau, dar nu s-a putut", a afirmat liderul social-democrat, facand aluzie la absenta din Bacau a liderului PNL, Crin Antonescu.
Lucian Bogdanel
Niciun comentariu: