Tezaurul de la Goleşti. Cum a descoperit Iulian, “un român cu spirit civic”, comoara lui Murad al II-lea

 Iulian Enache, un vâlcean care caută “comori” din pasiune, nu pentru câştig, a făcut zilele trecute o descoperire pe care specialiştii o consideră “remarcabilă” – 47.000 de monede din vremea sultanului Murad al II-lea. Valoarea maximă a "comorii" care cântăreşte aproximativ 55 de kilograme se ridică la aproximativ 470.000 de euro. Conform legii, descoperitorul tezaurului ar trebui să primească de la stat 45 la sută din această valoare.

“Sâmbătă spre duminică, pe 1 septembrie, am lucrat schimbul trei. Când am ajuns acasă, n-aveam somn. Nu puteam să adorm. Mi-am luat aparatul şi, pe la nouă şi jumătate, eram pe câmp”.

Aşa începe povestea tânărului, de 34 de ani, Iulian Enache din Goleşti-Vâlcea, cel care a scos la lumină, după 600 de ani, cel mai mare tezaur de monede de argint, turceşti de pe teritoriul României.

  Povesteşte însufleţit, retrăind, pas cu pas, emoţia de duminică. “Mai fusesem pe câmp, chiar acolo, în zona aceea. Nimic. E drept că-i destul de întinsă şi n-ai cum s-o acoperi foarte repede. Periam cu detectorul şi, deodată, îmi dă semnal bun. Scormonesc şi dau de prima monedă de argint, chiar în marginea drumului pe care venisem. Mă uit, o şterg de pământ şi îmi dau seama că e cea mai veche monedă pe care o găsisem până atunci; şi încă de argint. Vă daţi seama ce bucurie pe mine! Prima mea monedă otomană. Caut iar în jur. Nimic. Am inspiraţia să ies de pe drum şi s-o iau la dreapta. Cobor o pantă de vreo doi metri. Aparatul ţiuie iar. Al doilea semnal, a doua monedă. Să fi fost ca la 40 de metri de prima”. Apoi, a treia, a patra – tot mai multe. În câteva minute, Iulian strânsese un pumn de bănuţi. Pe urmă altele. Le-a pus jos şi a continuat.

“Mi-a trecut prin cap c-o fi vreo comoară. Strânsesem deja cam la 150 de bucăţi. Acuma, chiar că eram entuziasmat. Prima, că erau cele mai multe monede găsite la un loc; a doua, că erau cele mai multe piese de argint găsite la un loc”. Apoi, au apărut altele şi altele, mereu mai multe.

“Până am ajuns la nucleu. O sferă imensă de monede. Nu tu burduf de piele, ori vas ceramic, cum au crezut unii că ar fi fost; nimic. Mă gândesc la un sac textil care s-a dus, s-a deteriorat, s-a topit în atâta timp. Asta explică forma de sferă, în care le-am găsit - compactă, aproape fără să fi lăsat pământul să intre între ele. Au început să apară la vreo 25 – 27 de centimetri adâncime; am ajuns, în jos, până la 60 – 65 de centimetri. Vă daţi seama – peste 55 de kilograme. Eram în al nouălea cer”.

Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită

Ei, şi de aici au început problemele, întrebările, suspiciunea. “M-a întrebat lumea de ce sunt aşa curate. Păi, ce le-am făcut eu?! Nu le-am făcut nimic. Doar că le-am spălat cu apă de puţ, cu un furtun, ca să mai iau praful de pe ele”, spune Iulian.  Pe urmă, că de ce n-a anunţat imediat autorităţile, şi de ce n-a predat “marfa” pe loc.

“După ce le-am scos, până la ultima – eu aşa zic, că nu mai sunt -, am plecat spre casă cu gândul să anunţ autorităţile. Pe urmă, mi-am luat seama: ‘Cine să fie, duminica, la muzeu?’. Am ajuns, le-am spălat, le-am cântărit… Ce să le-numeri, acolo, pe loc, că erau zeci de mii”, socoteşte Iulian.

A anunţat luni, la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, iar specialiştii au ajuns la Goleşti marţi. “Erau trei, şi cu şoferul patru. Am făcut proces verbal, am semnat, am predat, m-au felicitat. Ziua bună! Au plecat”.

După aia l-a luat la refec directorul Muzeului de Istorie din Dolj. Că de ce nu le-a predat la primarul din Goleşti, ca să le predea la Muzeul din Vâlcea, şi le-a predat la Bucureşti?! Că n-a procedat legal! “Păi, aşa am considerat eu că trebuie să fac, ca să protejez tezaurul. Cum să le fi dat şi să semnez proces verbal fără să le-număr? Ca să nu mai spun că la Vâlcea, la muzeu, nici nu e secţie de numismatică!”.

Specialiştii veniţi din Bucureşti i-au spus să nu mai caute în zonă, şi nici să nu divulge locul. “Apropo de loc! Tezaurul nu l-am găsit pe raza comunei Goleşti, ci pe raza comunei vecine, Budeşti, aproape de hotarul dintre ele”.
Acuma e liniştit şi împăcat. Mai mult, conform Legii 182, urmează să primească o recompensă de 30 la sută din valoarea tezaurului plus un bonus de 15 la sută, din aceeaşi valoare, pentru “descoperire remarcabilă”.

“Ce vreau eu să mai spun e că noi nu suntem căutători de comori, aşa cum susţine, inclusiv, directorul Muzeului din Vâlcea. Eu şi câţiva prieteni ai mei avem, pur şi simplu, această pasiune. Nu ne-a spus nimeni c-ar exista, pe aici, pe undeva, comori; c-ar fi văzut ăia bătrâni flăcări, c-au auzit poveşti… Prostii. Ăia bătrâni, când vine vorba de comori, ne trimit exact în partea opusă. Descoperirea asta a fost chiar o întâmplare. Puteam, foarte bine, să trec cu detectorul pe lângă prima monedă şi să ajung în cu totul altă parte” îşi încheie povestea Iulian, oarecum iritat de toate aceste speculaţii.

Primarul din Goleşti îşi face planuri

Primarul din Goleşti, Gheorghe Şerban, e un om mulţumit. Se simte omul providenţei. “Domnule, acuma o să ne cunosacă şi pe noi lumea. Am avut noroc, uite, să găsească tocmai băiatul ăsta tezaurul. Dac-o fi adevărat… Să vedem ce spun specialiştii, să analizeze. Dacă e aşa cum spune el, mă gândesc să fac o conferinţă de presă, să le explicăm oamenilor ce şi cum!”, zice primarul din Goleşti. Îl întreb cum e Iulian. “A, un băiat extraordinar. Are el pasiunea asta. Dar ei şi din familie sunt sunt oameni gospodari… Fac dogărie: butoaie, putini, astea; lucrează în lemn. Oameni deosebiţi”.

Şerban se gândeşte că, dacă treaba e serioasă, o să deschidă o secţie cu câteva piese de tezaur, dacă i-o da Muzeul. Ba, şi la sporirea interesului turistic faţă de zonă se gândeşte. “Suntem aproape de Râmnicu Vâlcea. Eu zic că vine lume. Iar, în felul ăsta, o să sporim şi numărul locurilor de muncă în comună. Aşa zic eu” se încântă primarul din Goleşti.

Mai multe in