Băcăuanii s-ar putea bucura de schi din această iarnă în stațiunea Slănic Moldova. Anunțul a fost făcut de Ionel Floroiu, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Bacău. “Până la sfârșitul lunii decembrie 2013 sperăm să dăm în funcțiune pista de schi de la Slănic Moldova – a declarat Ionel Floroiu. Deja aici lucrările sunt foarte avansate și sperăm ca în această iarnă băcăuanii și nu numai ei să se bucure de ea”. Pentru funcționarea viitoarei pârtii de schi, CJ Bacău a organizat și un serviciu de Salvamont. Acesta funcționa în cadrul instituției și avea șase posturi, din care doar patru erau ocupate. Odată cu deschiderea pârtiei de schi el trebuie extins, astfel încât vor fi încadrate 18 persoane.
Instituția nu va crea însă posturi noi, ci va transfera din posturile vacante de la instituțiile din subordine, cum ar fi Filarmonica “Mihail Jora”, Ansamblul “Busuiocul”, Serviciul de Protecția Plantelor. Posturile vacante de la aceste instituții vor fi transformate după necesitățile serviciului de Salvamont. “Numărul de posturi al Consiliului Județean va rămâne la fel, de 713 salariați – a declarat Angela Bogea, director de resurse umane la CJ Bacău. Pentru început, până se va deschide pârtia, ei vor munci în Bacău, apoi se va face un punct de lucru la Slănic Moldova. Ne-am gândit și la o colaborare pentru un echipaj de urgență, format din medici și salvamontiști, după ce se va deschide pârtia de schi, pentru a completa numărul necesar de personal calificat”.
Tot în ședința de vineri a Consiliului Județean, consilierii au aprobat și un proiect de asociere a județului Bacău cu orașul stațiune Slănic Moldova, pentru crearea unui complex turistic și de agrement, cu finanțare europeană, proeict ce trebuie depus până pe 5 iulie la Agenția de Dezvoltare Nord-Est din Piatra Neamț.
Ștefan POPA
Niciun comentariu: