La invitatia primarului municipiului Onesti, Laurentiu Neghina, parlamentarii Constantin Avram (USL), Valerian Vreme (PDL) si Marcel Bujor (PP-DD), au fost prezenti la Sedinta Consiliului Local Onesti la care au participat si reprezentanti ai Sindicatului Uton si de la Sindicatul Rafinorul, de la Rafo.
Ei au facut cunoscute problemele cu care se confrunta aceste mari societati comerciale, de pe platforma industriala Borzesti, ajunse in prag de colaps. “Suntem disperati, nu mai stim ce sa facem de somatiile bancilor, Uton e inchisa de peste trei luni, nu mai avem nici acces in aceasta societate, pe care patronii au luat-o pe nimic si acum o fac farâme”, a declarat Stefan Pârvu, membru al Sindicatului Uton. Ca reprezentant al rafinorilor de la Borzesti, liderul sindical Ion Marian a mentionat: “Situatia in care se scalda Rafo acum tine de actionari. Din anul 2006 acestia ne-au alimentat cu speranta ca vor face din Rafo «o bijuterie», ca vom derula un plan de modernizare si eficientizare a acestei mari societati comerciale, dar acum consideram ca ei au gresit in momentul in care au achitat toate datoriile catre statul roman, nepunând nicio conditie, pentru ca Rafo sa fie sprijinita”.
Parlamentarul Marcel Bujor a evidentiat faptul ca “situatiile de la Uton si de la Rafo sunt diametral opuse. La Uton vina o poarta in proportie de suta la suta patronii societatii si trebuie sa vedem daca banii s-au scurs in alte parti”. Deputatul Valerian Vreme a declarat: “Cât de tare ne doare pe noi aceasta situatie, cei de la Bucuresti asteapta solutii de la noi! Sa fim o singura voce, pentru ca Onestiul este orasul ce s-a nascut pe platforma industriala si cât isi va mai putea duce zilele va fi tot cu aceasta platforma. Privatizarile s-au facut pe genunchi iar statul trebuie sa intervina atunci când un patron nu isi face treaba. Trebuie o echipa de profesionisti ai locului, care sa lucreze pentru un proiect, in care sa fie cuprinse solutii de lucru”. Parlamentarul Constantin Avram a considerat problemele de la Uton si Rafo “foarte importante pentru oamenii din Onesti. Este foarte trist ca astfel de situatii au nascut o drama sociala, pe care o traiesc oamenii ce au lucrat o viata pe aceasta platforma industriala de la Borzesti”.
Intâlnirea parlamentarilor onesteni cu reprezentanti ai sindicatului de la Uton si Rafo a fost considerata ca un prim pas spre normalitate, lucru evidentiat si de primarul municipiului Onesti, Laurentiu Neghina, ce a cerut “gasirea unui punct de plecare, desi este destul de greu si delicat, daca nu se vrea din interiorul acestor societati comerciale”.
DESTEPTAREA
Home
»
ACTUALITATE
»
LOCAL
»
POLITICA
»
SOCIAL
»
STIREA ZILEI
» Parlamentarii din zona Onesti s-au intâlnit cu sindicalisti de la Uton si Rafo
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
O.P. VIDEO
Popular Posts
-
Consiliile locale din comunele si orasele de pe Valea Trotusului aproba, in aceasta perioada, bugetele locale pe anul 2011, iar situatia fin...
-
Florin Mînzăraru, bărbatul care a recunoscut că a violat, ucis şi tranşat femeia al cărei cadavru a fost găsit, fără cap şi membre, în ...
-
Pe 16 iunie, gigantul rus Gazprom a anunţat întreruperea furnizării de gaz către Ucraina, după ce Kiev a refuzat să regleze o parte din d...
-
Primarul orasului Comanesti, Viorel Miron, a pledat miercuri la Ministerul Sanatatii pentru soarta spitalului din localitate, care este tr...
-
Procedura de vot a fost nominală. Fiecare din cei 101 deputați a fost invitat la microfon pentru a-și expune opțiunea „Pro” sau „Cont...
-
Patru oameni într-o barcă David Cameron, Fredrik Reindeldt, Mark Rutte şi Angela Merkel s-au întâlnit pe 9 şi 10 iunie la reşedinţa...
-
Grecia intenţionează să scoată la vânzare clădiri administrative diplomatice într-o serie de capitale ale lumii, de la Londra la Bel...
-
Surprizele de care au parte românii de Black Friday se țin lanț! Pe lângă promoțiile obișnuite, oferite de magazinele din România, prem...
-
Un cutremur cu magnitudinea de 2,5 grade pe scara Richter s-a produs în dimineaţa zilei de miercuri, la ora 6:41, în zona seismică Făgăra...
CULTURA
Tags Cloud
ACTUALITATE
AFACERI
ALEGERI
ANCHETE
ANUNTURI GRATUITE
CALENDARUL ZILEI
CARICATURI
CONFLICTE
CULTURA
Cotatii Bursa de Valori Bucuresti
ECONOMIE
EVENIMENT
EXTERN
FILME ONLINE
FINANTE
INDEX MATERIALE
INVATAMANT
JUSTITIE
LOCAL
MAGAZIN
MEDIA
METEO
MISTERELE LUMII
OPINII
POLITICA
POLITIE
PRESA ONLINE
PUBLICITATE
SANATATE
SCANDAL
SOCANT
SOCIAL
SPORT
TE DOARE MINTEA
Top Story
VIDEO NEWS


Niciun comentariu: