» » » » » Ioan Rus, atac în coaliţie. Fostul ministru de interne vrea să stopeze „visele erotice” ale lui Voiculescu



Fostul ministru de Interne, Ioan Rus, a declarat că o nouă suspendare a preşedintelui Băsescu nu este o prioritate nici a USL, nici a poporului român. Totodată, Rus a negat că ar fi dispus să primească o funcţie în stat prin intermediul lui Traian Băsescu, răspunzând astfel afirmaţiilor lui Dan Voiculescu potrivit căruia în USL ar exista "unelte ale lui Băsescu".
"Prioritatea USL în această toamnă este organizare şi efort maxim pentru câştigarea acestor alegeri, prioritate atât pentru USL, cât şi pentru poporul român. Acest plan de suspendare este o chestiune strict secundară atât pentru USL, cât şi pentru poporul român. Dacă, după alegeri, nu se va respecta Constituţia de către preşedinte, sigur se poate lua în calcul şi suspendarea", a spus Rus, joi, la emisiunea "România 60 de minute" de la RTV
Acesta a spus deschis că nu are o părere bună despre Dan Voiculescu şi crede că USL ar trebui să se dispenseze de proiectele sale.
"Nu am o părere bună despre dânsul. În 2004, în timp ce Adrian Năstase aproape că finaliza structura noului Guvern - Voiculescu cu soluţia imorală, de fapt este cel care a născut această situaţie şi pe Traian Băsescu. Aşa că domnul Voiculescu ar trebui să aibă pacienţa să ne lase mai uşor pe noi cu ideile dânsului şi să îşi facă USL treaba şi PSD în primul rând", a afirmat fostul ministru de Interne.
Rus a spus că guvernul actual trebuie să se concentreze pe câştigarea alegerilor, acesta fiind singurul mod în care îşi poate proba capacitatea, ţinând seama că acum a fost instalat doar în urma schimbării raportului de forţe în Parlament şi lucrează pe un buget elaborat de fosta putere.
Rus a exclus scenariul instalării sale ca prim-ministru, după alegerile din 9 decembrie. "Ioan Rus nu poate fi propus niciodată nimic de către Traian Băsescu. Pot fi propus director la salubritate în Ilfov, de exemplu, doar de către PSD. Nu sunt în situaţia să-mi caut serviciu în acest moment", a spus social-democratul.
Acesta a respins şi acuzaţiile potrivit cărora ar fi trădat USL în timpul suspendării lui Traian Băsescu.
"Antena 3 are un saltimbanc care seara, de la 11, îşi tot dă cu părerea despre mine. În rest, nu m-a făcut nimeni trădător. N-am trădat pe nimeni", a spus Ioan Rus menţionând că numărul alegătorilor de pe listele electoral pentru listele din decembrie este acelaşi cu cel pe care el l-a indicat în vară, fapt care îi demonstrează corectitudinea în acea perioadă.

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO