» » » » Băsescu cere statelor UE să dea prioritate primirii lucrătorilor din România şi Bulgaria


Preşedintele Traian Băsescu a făcut un apel, în discursul de la Congresul PPE, privind prioritizarea de către liderii statelor UE a folosirii lucrătorilor din România şi Bulgaria, înaintea imigranţilor din exteriorul UE.

"Doresc să atrag atenţia asupra faptului că înainte de a ne uita la rezervorul de forţă de muncă din exteriorul Uniunii Europene, ar trebui să exploatăm în mod eficient toate resursele de care dispunem în interiorul acesteia. Rămân cel puţin două bazine de forţă de muncă insuficient valorificate la nivelul Uniunii. În primul rând, lucrătorii din România şi Bulgaria, care sunt împiedicaţi să aibă acces liber la piaţa forţei de muncă din 9 state membre până la sfârşitul anului 2013. În al doilea rând, în contextul unei problematici cu mult mai complexe, forţa de muncă din cadrul comunităţilor de etnie romă care se află pe teritoriile mai multor state membre, între care şi România", a afirmat Băsescu, potrivit Mediafax.

  El a făcut un apel către liderii UE să acţioneze pentru o Piaţă Unică fără restricţii artificiale şi un spaţiu economic de solidaritate.

 "Cred că este în interesul nostru al tuturor să părăsim retorica dublă şi, cel puţin în ceea ce priveşte piaţa unică, să acţionăm în sensul declaraţiilor care sunt deja consensualizate. În acest sens, trebuie să desăvârşim eliminarea tuturor obstacolelor, fie ele politice sau economice şi fac un apel la ceilalţi lideri în contextul acestui Congres pentru a acţiona împreună într-un autentic sens constructiv în această privinţă. Pentru noi, mai multă Europă înseamnă o Piaţă Unică fără restricţii artificiale şi un spaţiu economic de solidaritate", a menţionat preşedintele. Băsescu a afirmat şi marţi, în întrevederea cu Michel Barnier, comisarul european pentru Piaţa Internă şi Servicii, că decizia unor state UE de a menţine restricţiile la angajare pentru români reprezintă o piedică în valorificarea deplină a potenţialului pieţei unice. Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.rtv.net/basescu-cere-statelor-ue-sa-dea-prioritate-primirii-lucratorilor-din-romania-si-bulgaria_49321.html#ixzz29aSscEzu

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO