Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat. La licitaţia pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni şi creanţele Electrica şi AVAS asupra Oltchim au depus oferte Dan Diaconescu, Aisa Invest şi Chimcomplex, firme deţinute de omul de afaceri Ştefan Vuza, şi PCC, firmă înregistrată în Germania.
OPSPI a organizat o licitaţie pentru vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de Ministerul Economiei la Oltchim, de 54,8% din capital, şi a creanţelor deţinute asupra companiei de AVAS şi Electrica, însumând circa 400 milioane euro.
Diaconescu a depus ofertă doar pentru pachetul de acţiuni deţinut de stat. Chimcomplex a oferit 18,8 milioane lei şi 202 milioane de lei iar pentru creanţa Electrica. Prin firma Aisa Invest, Vuza a oferit 30 de milioane de lei pentru acţiuni. Compania PCC a oferit în total 13,4 milioane lei (2,9 milioane euro) pentru acţiuni şi creanţele Electrica şi AVAS.
Creanţele AVAS şi Electrica nu au fost adjudecate.
“Am oferit 45 milioane euro fără nicio condiţie şi vrem să convingem autorităţile ca aceşti bani să meargă, desigur sub formă de împrumut, către fondul de salarii şi pentru capitalul de lucru”, a spus Diaconescu.
El a adăugat că sâmbătă va prezenta detalii din ofertă într-o conferinţă de presă.
Şeful OPSPI, Remus Vulpescu a declarat că se bazează pe “veridicitatea” ofertei pentru achiziţia acţiunilor Oltchim.
“Ofertantul Diaconescu Cristian Dan este declarat adjudecatar al acţiunilor deţinute de Ministerul Economiei, prin OPSPI, la Oltchim. Ne bazăm pe veridicitatea ofertei dumneavoastră. Să fie într-un ceas bun”, a afirmat Vulpescu.
Contractul dintre OPSPI şi Diaconescu va fi semnat luni, la ora 10:00. (Mediafax)
desteptarea.ro
Home
»
ACTUALITATE
»
ECONOMIE
» Patronul OTV, Dan Diaconescu, este noul actionar majoritar al Oltchim
Topics: ACTUALITATE ECONOMIE
About Unknown
Hi there!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
O.P. VIDEO
Popular Posts
-
Actualizarea se va face din birouri si nu se va mai merge din poarta in poarta cum se dorea initial. Primul ministru Victor Ponta a cerut...
-
Dupa alegerile locale de duminica, la Onesti urmeaza sa se poarte discutii pentru stabilirea cu exactitate a conducerii efective a municipiu...
-
Asociaţia Clubul de Ecologie şi Turism Montan “ ŞANDRU” vă invită în Aula Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”-Oneşti, Mier...
-
Un tren de călători a deraiat, vineri după-amiază, în apropiere de Paris. Potrivit autorităţilor, cel puţin şase persoane au murit, iar...
-
Îndrăgit şi respectat de unii, hulit şi blamat de alţii, una dintre cele mai controversate personalităţi ale României, Dumitru Sechelari...
-
<a href="http://www.presaonline.com" target="_blank">Ziare</a&amp...
-
Doua fetite de 11 si 13 ani din judetul Neamt au fost gasite, ieri dimineata, infrigurate, infometate si speriate, purtind o patura pe umer...
-
Liberalul Marius Obreja, vicepreședinte al Senatului, a solicitat ca aeronava indiană abandonată la societatea Aerostar din Bacău, intrat...
-
Gigi Becali a fost timp de doi ani student la Facultatea de Drept a Universităţii Ecologice, dar a renunţat la şcoală, din cauza curioz...
-
Zeci de persoane au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu mâncare la hramul mănăstirii Tazlău, judeţul Neamţ, unde au mâncat preparat...
CULTURA
Tags Cloud
ACTUALITATE
AFACERI
ALEGERI
ANCHETE
ANUNTURI GRATUITE
CALENDARUL ZILEI
CARICATURI
CONFLICTE
CULTURA
Cotatii Bursa de Valori Bucuresti
ECONOMIE
EVENIMENT
EXTERN
FILME ONLINE
FINANTE
INDEX MATERIALE
INVATAMANT
JUSTITIE
LOCAL
MAGAZIN
MEDIA
METEO
MISTERELE LUMII
OPINII
POLITICA
POLITIE
PRESA ONLINE
PUBLICITATE
SANATATE
SCANDAL
SOCANT
SOCIAL
SPORT
TE DOARE MINTEA
Top Story
VIDEO NEWS

Niciun comentariu: