
Bilet de trimitere, dupa programare
Pacientii trebuie mai intai sa alerge pe la laboratoare pentru a fi programati. In functie de programare, medicii elibereaza apoi biletul de trimitere. Laboratoarele invoca lipsa de fonduri si, astfel, imposibilitatea de a face o programare in perspectiva. Conducerea Casei de Sanatate sustine ca sunt fonduri suficiente.
Programarea la efectuarea analizelor medicale de laborator, acordate gratuit conform Contractului-cadru privind asistenta medicala in sistemul asigurarilor de sanatate, a devenit o adevarata aventura pentru majoritatea pacientilor. Daca biletul de trimitere pentru analize, de la medicul de familie ori de la specialistul din ambulatoriu, putea fi prelungit, acum acest lucru nu mai este permis. De aici, un lung sir de probleme pentru pacient. "Am fost la medicul meu de familie ca sa-mi dea un bilet de trimitere pentru analize medicale, dar mi-a spus ca mai intai trebuie sa merg la un laborator sa ma programeze, ne-a semnalat Paraschiva B. Abia dupa aceea, in functie de data la care voi fi programata, imi va da biletul. Mi-a justificat ca, daca biletul expira, nu mai are voie sa-l prelungeasca, sa puna o alta parafa si semnatura. Eu am intrebat la mai multe laboratoare cand pot sa ma programeze, dar niciunul nu mi-a dat un raspuns clar."
„Nu va pot spune data”
Pentru a ne convinge de situatia semnalata, am dat si noi telefon ca simpli pacienti la vreo cinci laboratoare din Bacau. Le-am ales pe cele care au fonduri mai mari de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) Bacau. La CIM Bacau ni s-a raspuns: "Avem facute deja programari pentru toata luna iulie. Nu va pot spune pentru ce data sa cereti biletul de trimitere, deoarece nu avem fonduri". De la CMI dr.Baiasu am primit aproape acelasi raspuns: "Intr-adevar, medicii asa fac acum, dar, deocamdata, noi avem programari pe iulie. Din a doua saptamana a lunii viitoare, sa vedem... Nu sunt fonduri. Daca ar fi fonduri ar fi bine pentru toata lumea, si pentru pacient, si pentru noi". Nici de la Medisense nu ni s-au dat mai multe sperante: "Am facut programari pentru iulie si am epuizat fondul. Reveniti dupa 15 iulie cu un telefon, sa vedem". In schimb, de la Centrum Test ni s-a precizat clar data programarii, numai ca aceasta va fi abia peste 3 luni: "Va programam in septembrie, pe data de 19. Sa treceti sa va dau un bilet cu data la care sunteti programata, pentru a merge cu el la medicul de familie."
„Banii trebuie sa ajunga”
Pusa in fata celor relatate mai sus, conducerea CJAS Bacau a confirmat ca nu mai este permisa modificarea biletului de trimitere. Aceasta decizie a fost luata deoarece, la ultima verificare intreprinsa, Corpul de Control al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate le-a imputat niste bilete de trimitere care aveau modificari pe ele, celor care le-au emis. Dar pacientii nu ar trebui sa aiba de suferit din aceasta cauza, sustine conducerea CJAS Bacau. Si ne aduce si argumente in acest sens. "Anul acesta este alocata o suma mult mai mare pentru investigatii paraclinice, ne-a spus Viorica Draganuta, presedinte-director general al CJAS Bacau. Sunt vreo sase miliarde de lei vechi, din care peste patru miliarde, numai pentru laboratoarele private care se afla in contract cu Casa de Sanatate. Este o suma destul de mare, asa ca trebuie sa ajunga banii. Deci pacientii nu ar trebui sa intampine greutati la programare. Stiu, insa, ca sunt laboratoare care rezerva doar o zi pe luna pentru a face programari. Noi le-am atras atentia sa respecte procedura care prevede ca pacientul trebuie sa se prezinte in primele 10 zile din luna de la eliberarea biletului, pentru a fi programat."
Normele de aplicare a Contractului-cadru prevad un anumit termen de valabilitate pentru biletele de trimitere la investigatii paraclinice (analize de laborator, ecografii, radiografii etc.), termen care variaza in functie de boala. Pentru diabet si afectiunile oncologice valabitatea biletului este de 90 de zile calendaristice de la emiterea lui. Cei care sufera de alte boli cronice pot utiliza biletul in intervalul de timp de 60 de zile. Pentru restul afectiunilor, termenul de valabilitate este de 30 de zile. Dar tot normele spun ca, dupa ce a primit biletul, si nu invers, pacientul este obligat sa se prezinte cu el la unul din laboratoare, in termen de 10 zile de la data prescrierii, pentru a nu-si pierde valabilitatea.
Elena Tintaru
DESTEPTREA
Topics: SANATATE
About Unknown
Hi there!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
O.P. VIDEO
Popular Posts
-
Constantin Uzum, fostul primar al municipiului Onești, între 1992 și 1994 a suferit un accident vascular în urma unei vești șocante. ...
-
Trei barbati au fost omorati in noaptea de Ajun. Politistii si procurorii criminalisti au sarbatorit Craciunul la serviciu, dupa ce evenimen...
-
Polițiștii băcăuani fac cercetări cu privire la incidentele înregistrate în campania electorală pentru alegerile locale din 10 iunie 2012...
-
Locatarii imobilului din centrul Bacăului, distrus în decembrie 2010, n-au nici acum unde locui 15 familii au rămas fără apartamentele din ...
-
Tănărul, în vârstă de 30 de ani, a venit cu o mașină de la Bacău și s-a oprit pe barajul lacului Izvorul Muntelui. În jurul orei 18.30, a...
-
Senatorul PNL Ioan Ghişe a declarat că a fost scos, joi seară, de la recepţia de la Palatul Cotroceni de Ziua Naţională, înainte de fi...
-
PORECLITA sosia OANEI ZAVORANU pentru asemanarea fizica – dar si comportamentala – cu fosta nevasta a lui PEPE, frumoasa MIANA BEATRICE M...
-
Un şofer din Câmpina a lovit două maşin,i care au rămas apoi suspendate pe autoturismul lui, notează RTV. Cele două maşini erau parcate...
-
Mai multe stenograme aparute pe Internet ale unor convorbiri telefonice intre Dinu Damaschin si adolescente aduc o noua perspectiva asupra c...
-
Acțiunea cu simbolul bursier RAF, care aparține emitentului Rafo Onești, împlinește, sâmbătă, 27 aprilie, 15 ani de când este tranzacțio...
CULTURA
Tags Cloud
ACTUALITATE
AFACERI
ALEGERI
ANCHETE
ANUNTURI GRATUITE
CALENDARUL ZILEI
CARICATURI
CONFLICTE
CULTURA
Cotatii Bursa de Valori Bucuresti
ECONOMIE
EVENIMENT
EXTERN
FILME ONLINE
FINANTE
INDEX MATERIALE
INVATAMANT
JUSTITIE
LOCAL
MAGAZIN
MEDIA
METEO
MISTERELE LUMII
OPINII
POLITICA
POLITIE
PRESA ONLINE
PUBLICITATE
SANATATE
SCANDAL
SOCANT
SOCIAL
SPORT
TE DOARE MINTEA
Top Story
VIDEO NEWS

Niciun comentariu: