Panouri publicitare cu portia
Nu vom mai avea panouri publicitare atat de multe sau amplasate in locuri care obtureaza vizibilitatea soferilor sau le distrag atentia. Legea publicitatii stradale, elaborata la initiativa Ministerului Dezvoltarii, creeaza cadrul pentru autoritatile locale sa-i sanctioneze pe cei care incalca legea.
Legea privind amplasarea si autorizarea mijloacelor de publicitate, elaborata si promovata de Ministerul Dezvoltarii va putea fi aplicata in acest an. Legea stabileste un cadru general prin care autoritatile locale vor putea elabora un regulament local privind amplasarea acestor mijloace de publicitate si adauga conditii mai restrictive pentru a proteja aspectul vizual al localitatilor si siguranta cetatenilor. Legea prevede ca este interzisa acoperirea suprafetelor vitrate ale cladirilor cu bannere publicitare, la fel si amplasarea mijloacelor de publicitate pe obiecte de arta monumentala, pe monumente istorice, arbori, pe zona carosabila a strazilor, in intersectii, sensuri giratorii sau in spatiul destinat circulatiei autovehiculelor. Regulamentul local va rezulta in urma consultarii cu specialisti din urbanism si arhitectura. Autoritatile publice sunt si cele care vor avea autoritatea de a desfiinta constructiile sau amplasamentele care nu respecta legea. Aceasta a aparut tocmai ca urmare a dezorganizarii si modului haotic in care este realizata publicitatea stradala in majoritatea localitatilor din tara. (A. Gavrila)
http://www.desteptarea.ro/legea-publicitatii-stradale-poate-fi-aplicata.html
Topics: ACTUALITATE
About Unknown
Hi there!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
O.P. VIDEO
Popular Posts
-
Mii de pensionari pusi pe drumuri Casa Locala de Pensii Onesti inregistreaza mari intârzieri la recalcularea drepturilor, in baza unor noi...
-
Dan Voiculescu sustine ca Traian Basescu ar putea fi suspendat din nou la sfarsitul lui octombrie. De asemenea, fondatorul Partidului Con...
-
Apropierea sărbătorilor de iarnă a dat startul pentru contrabanda cu brazi de Crăciun * primii pomi transportaţi fără documente de p...
-
Marti seara, putin inainte de ora 18,00, nori negri s-au ingramadit deasupra comunei Tamasi. Brusc, in câteva minute, s-a produs o vije...
-
Premierul Victor Ponta s-a arătat mai reţinut în declaraţii privind rezultatele oferite de exit-poll-uri, însă a ţinut să sublinieze că româ...
-
Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, duminică noapte, la încheierea procesului de votare în cadrul referendumului, că desfăşura...
-
O altă gravidă a fost diagnosticată ieri cu virusul AH1N1 şi a fost conectată la un plămân artificial. Medicii i-au salvat bebeluşul ...
-
Circa 200 de persoane au participat la un miting desfasurat la Onesti, luni dupa-amiaza, la primaria veche, manifestarea fiind organizata de...
-
O publicaţie online foarte populară în Statele Unite face astăzi un "exerciţiu de imaginaţie" care a antrenat în joc extrem de m...
-
Dedetalii incredibile din culisele unei strategii minutioase, pusa la cale de Dinu Patriciu, chiar de pe patul de spital. Inainte de a...
CULTURA
Tags Cloud
ACTUALITATE
AFACERI
ALEGERI
ANCHETE
ANUNTURI GRATUITE
CALENDARUL ZILEI
CARICATURI
CONFLICTE
CULTURA
Cotatii Bursa de Valori Bucuresti
ECONOMIE
EVENIMENT
EXTERN
FILME ONLINE
FINANTE
INDEX MATERIALE
INVATAMANT
JUSTITIE
LOCAL
MAGAZIN
MEDIA
METEO
MISTERELE LUMII
OPINII
POLITICA
POLITIE
PRESA ONLINE
PUBLICITATE
SANATATE
SCANDAL
SOCANT
SOCIAL
SPORT
TE DOARE MINTEA
Top Story
VIDEO NEWS

Niciun comentariu: