» » » URECHESTI: 11 case distruse, după explozii la o conductă de țiței


Panică vineri printre locuitorii din Urecheşti, unde o conductă de ţiţei s-a spart şi a declanşat o serie de explozii în lanţ. Reprezentanţii ISU au spus că deflagraţiile au avut loc în trei sate, în timpul unor lucrări la conductă, şi au fost afectate 11 case, fără a fi înregistrate victime. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, lt.Andrei Grecu, a declarat că exploziile au avut loc în timpul unor lucrări de pompare a presiunii pe o conductă magistrală de ţiţei.

Explozii în lanţ la o conductă de ţiţei la Urecheşti

Potrivit acestuia, conducta subterană de ţiţei a cedat în mai multe zone şi au avut loc mai multe explozii, simultan, pe teritoriul a trei sate din comuna Urecheşti – Slobozia, Cornăţel şi Urecheşti. Reprezentantul ISU a precizat că în urma exploziei nu s-au înregistrat victime. La rândul său, viceprimarul comunei Urecheşti, Vasile Dumbrăveanu, a declarat că în urma exploziei au fost afectate 11 case, una dintre ele fiind avariată în proporţie de 50 – 60 la sută. Viceprimarul a mai spus că se aşteaptă sosirea unei comisii de la Bacău care să facă o evaluare a pagubelor produse în urma exploziei, urmând ca proprietarii locuinţelor să fie despăgubiţi de către firma căreia îi aparţine conducta.
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă spun că nu mai există pericol de explozie, conducta fiind distrusă în totalitate. O echipă formată din reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, EON, Inspectoratului de Stat în Construcţii, Gărzii Naţionale de Mediu, Transgaz, Petrom şi ai Apelor Române, împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, s-a deplasat la locul exploziilor, comisia urmând să evalueze pagubele produse şi să stabilească posibilele cauze ale deflagraţiilor. (Florin Crăciun)



Explozii la o conductă de ţiţei din Bacău. Mai multe case au fost afectate

Mai multe explozii s-au produs, vineri, la o conductă de ţiţei din comuna băcăuană Urecheşti, reprezentanţii ISU spunând că deflagraţiile au avut loc în trei sate, în timpul unor lucrări la conductă, şi au fost afectate 22 de case, fără a fi înregistrate victime.

În urma evaluărilor de la faţa locului a rezultat că au fost afectate 22 locuinţe - acoperişuri, geamuri sparte, pereţi fisuraţi - aflate in imediata apropiere din localitatile Urecheşti şi Cornăţel, însă nu a fost necesară evacuarea familiilor, acestea putând locui in siguranta în casele lor, anunţă reprezentanţii Prefecturii Bacău. 
Conducta care a explodat aparţine magistralei care transportă combustibil de la RAFO Oneşti la Călăraşi. Vineri s-au înregistrat 12 explozii la o conductă de ţiţei cu diametrul de 20 de ţoli, din comuna Urecheşti. Au fost afectate mai multe case în Urecheşti, o casă în Cornăţelu şi două autoturisme. O firmă din Prahova, SC Conpet SRL, efectua lucrări de pompare, pentru a recupera ţiţeiul rămas pe conductă. În urma lucrărilor, conducta a cedat în 12 locuri, iar suflul creat de presiune a angrenat pământ şi pietriş, fără flăcări. La faţa locului s-au deplasat reprezentaţii Gărzii de Mediu, ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, jandarmii şi pompierii. „S-a întocmit o comisie mixtă pentru evaluarea pagubelor“, a declarat Andrei Grecu, purtător de cuvânt al ISU Bacău.

Citeste mai mult: adev.ro/mvy9l4


Mai multe explozii s-au produs, vineri, la o conductă de ţiţei din comuna băcăuană Urecheşti, potrivit Mediafax. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au declarat că deflagraţiile au avut loc în trei sate, în timpul unor lucrări la conductă, şi au fost afectate 11 case, dar nu au fost înregistrate victime.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu, a declarat că exploziile au avut loc în timpul unor lucrări de pompare a presiunii pe o conductă magistrală de ţiţei.
Potrivit acestuia, conducta subterană de ţiţei a cedat în mai multe zone şi au avut loc mai multe explozii, simultan, pe teritoriul a trei sate din comuna Urecheşti - Slobozia, Corniţel şi Urecheşti.
Reprezentantul ISU a precizat că în urma exploziei nu s-au înregistrat victime.
La rândul său, viceprimarul comunei Urecheşti, Vasile Dumbrăveanu, a declarat că în urma exploziei au fost afectate 11 case, una dintre ele fiind avariată în proporţie de 50-60 la sută.
Viceprimarul a spus că în prezent se aşteaptă sosirea unei comisii de la Bacău, care să facă o evaluare a pagubelor produse în urma exploziei, urmând ca proprietarii locuinţelor să fie despăgubiţi de către firma căreia îi aparţine conducta.
Conform sursei citate, la ora actuală nu mai există pericol de explozie, conducta fiind distrusă în totalitate.
Directorul Cancelariei Prefecturii Bacău, Carmen Cioltan, a declarat că exploziile s-au produs simultan pe o lungime de nouă kilometri, în cele trei sate din comuna băcăuană Urecheşti, în timpul operaţiunii de pompare a aerului pe conductă, din comuna vrânceană Rugineşti, pentru recuperarea unor reziduuri petroliere.
Potrivit sursei citate, o cauză probabilă a producerii exploziilor ar fi un scurtcircuit produs în timpul operaţiunii de pompare a aerului pe conductă.
Sursa citată a mai precizat că la ora actuală la locul exploziilor s-a deplasat o echipă formată din reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de urgenţă, ai EON, ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, ai Gărzii Naţionale de Mediu, ai Transgaz, Petrom şi ai Apelor Române, împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, comisia urmând să evalueze pagubele produse şi să stabilească posibilele cauze ale exploziilor.
Totodată, reprezentanţii Regiei Apele Române vor face verificări pentru a stabili dacă pânza freatică a fost afectată în timpul exploziilor.

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO