CRIZA DATORIEI PUBLICE: Troica în prag de implozie

Dezacordurile dintre Comisia Europeană şi FMI asupra felului în care ar trebui gerată criza zonei euro se amplifică întruna. Astfel încât Bruxelles se gândeşte chiar la posibila sa dizolvare.

Ludovic Lamant

"Oamenii îmbrăcaţi în negru" ai troicii sunt în instanţă de divorţ. La trei ani de la crearea sa, în afara oricărui cadru juridic prevăzut de tratatele europene, acest organism cu trei capete, presupus să piloteze programele de reforme ale ţărilor ameninţate cu falimentul în cadrul zonei euro, este electrocutat de tensiuni foarte aprinse. Într-un asemenea hal încât, la Bruxelles, a fost lansată deja dezbaterea asupra perioadei de după trecerea troicii.

Implementată cu ocazia "salvării" Greciei, în mai 2010, impopulara troică lucrează astăzi cu guvernele altor trei state membre ale zonei euro: Portugalia, Irlanda şi Cipru. Ea este cea care stabileşte lista economiilor, a reformelor struturale şi a privatizărilor pe care o ţară trebuie să se angajeze să le realizeze, dacă doreşte, la schimb, obţinerea unui megaîmprumut care i-ar fi suficient pentru a evita falimentul. FMI furnizează în acelaşi timp sfaturi utile europenilor, asupra reformei necesare sectorului bancar spaniol.

În trei ani, această structură cu un mod de funcţionare foarte opac a devenit simbolul unei gestiuni autoritare a crizei, în care capitalele zonei euro sunt puse la zid, constrânse să realizeze reforme impopulare pentru a evita falimentul.

Este logic deci, această troică se va dizolva atunci când planurile de salvare (aşa-numitele bail-out) vor ajunge la final. De exemplu spre 2016, în cazul Ciprului, dacă ar fi să ne luăm după etapele oficiale. O singură problemă: la faţa locului, îmbunătăţirea situaţiei economice a ţării pare încă fragilă (Irlanda), sau chiar inexistentă (Grecia). Ar putea fi deci necesară atribuirea altor împrumuturi, un supliciu care ar putea continua. Europenii şi FMI ar trebui de altfel să discute pe această temă, la Washington, la sfârşitul săptămânii. Chiar despre posibilitatea unui nou plan de salvare a Greciei.

Fond monetar european

Dacă Bruxelles nu îndrăzneşte să facă ceva concret pentru ca acest dosar să evolueze, este mai ales pentru că statele membre, cu Germania în frunte, nu au niciun chef să deschidă cutia Pandorei. Aceasta pentru că înlocuirea troicii ar echivala cu a acorda şi mai multe avantaje Comisiei Europene, pentru a o transforma din ce în ce mai mult într-un "fond monetar european" – un scenariu nu neapărat popular în ochii a numeroşi cetăţeni pe acest continent.

Totuşi, tensiunea este în creştere peste tot. Principala explicaţie: jena din ce în ce mai mare a FMI, care încearcă să limiteze pierderile şi să nu piardă restul de legitimitate în gestionarea crizei. În primăvara anului 2010, cel care ceruse insistent ca instituţia din Washington, pe atunci condusă de Dominique Strauss-Kahn, să intervină fusese Berlinul. Este chiar una din condiţiile impuse de parlamentul german, Bundestag, pentru a valida fiecare plan de salvare care i-ar fi prezentat: implicarea FMI este şi ea necesară.

Însă FMI se poziţionează în dezacord cu felul în care este gerată criza, şi ţine morţiş ca de acum înainte acest lucru să fie foarte clar. Raportul său, publicat în iunie, a avut efectul unei bombe: instituţia critică planul de salvare negociat în 2010 pentru Grecia, explicând că, în ochii săi, ar fi fost preferabil ca politica de austeritate să fie oareşcum "îndulcită", prin practicarea unei ştergeri parţiale a datoriei publice – scenariu exclus, în acel moment, de Paris şi Berlin.

Dovezi de neşters

Altă dovadă: Wall Street Journal a scos la iveală săptămâna trecută mai multe documente aparţinând FMI, care dovedesc că în acel mai decisiv din 2010, mai mult de 40 de state membre ale Fondului, toate din afara Europei, se opuseseră unui plan de slavare în această formulă pentru Atena.

Dezangajarea FMI din criza zonei euro este în plină desfăşurare

Interogată în luna iunie asupra acestui subiect, noua directoare a FMI, Christine Lagarde, a încercat să calmeze spiritele: "Membrii troicii au avut o relaţie foarte solidă şi foarte productivă în cursul ultimilor trei ani", a afirmat ea, lăudând caracterul "novator" al aventurii. Dar nimeni nu s-a lăsat păcălit. Gestiunea catastrofală a crizei cipriote, la începutul anului, a lăsat urme adânci. FMI a ales să participe, cu 10% din volumul global de salvare deblocat pentru Cipru, faţă de o treime în timpul precedentelor planuri de salvare. Dezangajarea FMI din criza zonei euro este în plină desfăşurare.

ÎÎntr-o mai mică măsură, BCE s-a distanţat şi ea de gestiunea cotidiană a troicii. În interiorul consiliului guvernatorilor, la Frankfurt, cei care se tem că sacra sfântă independenţă a instituţiei va fi zdruncinată sunt din ce în ce mai mulţi. "BCE nu acceptă amestecul guvernelor. Însă independenţa ar trebui să funcţioneze în ambele sensuri: aceasta înseamnă în acelaşi timp că BCE se va abţine să intervină în deciziile considerate ca fiind foarte politice, cu sfaturi care privesc impozitele sau reducerile bugetare. Şi totuşi este exact ceea ce face: ea trebuie să plece deci cât mai repede posibil", consideră economistul belgian Paul De Grauwe, profesor la London School of Economics.

Fiasco anunţat

În faţa deputaţilor europeni care-l interpelau, la sfârşitul lunii septembrie, la Bruxelles, pe preşedintele BCE, Mario Draghi, el a încercat să minimalizeze un pic rolul BCE în cadrul troicii. Nu ar fi vorba, potrivit lui, decât o muncă de simplu consilier, "în legătură directă cu comisia", pentru a furniza "o expertiză tehnică". De aici până la a spune că BCE sfătuieşte, din exterior, troica, nu mai e decât un pas...

  În timp ce FMI şi BCE încearcă să salveze cumva prestigiul avut, în faţa fiascoului anunţat, nu mai rămâne decât ca, in extremis, Comisia Europeană să asume bilanţul catastrofal al acestor trei ani de troică, stoică pe timp de furtună. În apropierea alegerilor europene, José Manuel Barroso, atât de prompt în a se îngrijora asupra creşterii în putere a "populismelor" pe continent, şi-a dat oare seama de amploarea operaţiunii? Colegul său, Olli Rehn, nu pare deloc jenat: finlandezul a exprimat în luna august dorinţa sa de a se prezenta la alegeri ca posibil şef european al liberalilor.