Atât localnicii, cât şi turiştii veniţi în staţiune se vor bucura de toate surprizele pregătite în Parcul Măgura. Aici va fi montată pentru trei zile scena pe care vor evolua artişti de pe Valea Trotuşului, dar şi de renume: DJ Project, Lavinia, Delia, Alb Negru şi Corina.
Pe stadionul localităţii se vor disputa meciurile de fotbal în cadrul unui campionat de fotbal, dar şi pe scenă vor evolua pentru demonstraţii sportivi care practică judo şi taekwondo.
Sâmbătă, la Primăria Târgu Ocna, va avea loc o şedinţă festivă de Consiliu Local pentru a marca prezenţa delegaţiilor din oraşele Cricova – Republica Moldova, din Avangard – Ucraina şi din Cetatea Alba – Ucraina. De asemenea, în Târgu Ocna vor fi prezenţi Emil Rapcea, Consulul General al României la Odessa, şi Vasyl Boiechko, Consulul General al Ucrainei la Suceava. Reprezentanţii administraţiei locale vor înmâna mai multe diplome, printre care vor fi nominalizate şi premiate şi cele douăzeci de cupluri-model de viaţă, care împlinesc anul acesta 50 de ani de căsătorie.
Adina PELIN
Niciun comentariu: