» » » » Elicopter prabusit în judetul Mures. Cinci persoane moarte



Un elicopter care transporta cinci oameni de afaceri, unul român și patru germani, s-a prăbușit, luni seara în județul Mureș în apropierea localității Tăureni. Cinci dintre persoanele aflate în elicopter au decedat, dar nu se cunoaste încă identitatea acestora.


Echipele care au intervenit la accidentul din Tăureni au oprit căutările în lac în această seară, la ora 22.30, urmând a fi reluate dimineaţă la ora 6.30.  Căutările au fost întrerupte din cauza vizibilităţii zero. 
Până acum, au fost găsite cinci dintre cele şase victime ale tragediei. Singurul pasager negăsit este un bărbat neamţ. Soţia lui, dar şi băiatul lui, în vârstă de 32 de ani, au fost găsiţi în lac, ambii fiind morţi. Sorina, director de marketing în cadrul companiei milionarului Sorin Ţerbea, este singura supravieţuitoare a accidentului. Femeia a scăpat doar cu câteva răni uşoare, fiind îngrijită, în acest moment, de cadrele medicale ale Secţiei de Urgenţe a Spitalului Judeţean Mureş. Martori de la locul tragediei au povestit pentru ”Adevărul” momente de groază de după prăbuşirea elicopterului. ”Am văzut elicopterul cum se îndrepta spre sol, apoi s-a prăbuşit în lac. Am încercat de trei - patru ori să intru în lac, care e mâlos, dar mi-a fost frică să nu explodeze elicopterul. Auzeam o femeie care striga din elicopter: «Ajutor! Ajutor!». Atunci mi-am făcut curaj şi am intrat după ea să o ajut. Avea doar câteva răni uşoare pe faţă. Am aflat, apoi, că era angajata lui Ţerbea. Pe băiatul familiei de nemţi l-au găsit, mai avea doar jumătate de faţă”, a declarat pentru adevarul.ro unul dintre localnicii din Tăureni, martor la tragedie.
Omul de afaceri Sorin Ţerbea, judecat în dosarul "Mita din elicopter", se numără printre cei cinci morţi din elicopterul prăbuşit, luni seară, în Lacul Tăureşti, în judeţul Mureş.
Sorin Ţerbea şi alte cinci persoane s-au prăbuşit cu elicopterul, luni seară, la ora 20.23, în localitatea Tăureni, aflată la 45 de kilometri de Târgu-Mureş.
Cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar una a fost rănită grav, în urma prăbuşirii unui elicopter în zona lacului Tăureni din judeţul Mureş, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, Gagyi Mihai. El a declarat că la locul accidentului a ajuns echipa de intervenţie de la Sărmaşu, fiind aşteptată o altă echipă de la Târgu-Mureş, potrivit Mediafax.
Emilia, femeia care a supravieţuit tragicului accident, este directoare în cadrul companiei lui Ţerbea. Gagyi a precizat că persoana rănită, o femeie, va fi transportată la spital de o ambunlanţă. 
Omul de afaceri Sorin Ţerbea se afla în elicopterul prăbuşit în lacul Tăureni din judeţul Mureş, care-i aparţine, alături de trei afacerişti germani, o angajată de-a sa şi pilotul, aparatul de zbor prăbuşindu-se la câteva minute de la decolare, declară primarul din localitate, Ovidiu Petru Oltean.
Edilul a precizat că Sorin Ţerbea şi cei trei oameni de afaceri germani au făcut, luni după-amiază, o vizită la o fabrică de mobilă din localitate.
Oltean a susţinut că, în timpul vizitei, omul de afaceri a fost sunat de DNA, după care a devenit irascibil şi a decis să plece.
Aceasta a mai afirmat că a insistat să ofere oamenilor de afaceri o maşină cu care să plece, însă aceştia au vrut să se deplaseze tot cu elicoterul.
Conform sursei citate, aparatul de zbor s-a prăbuşit, în lac, la trei-patru minute de la decolare, la circa două sute de metri distanţă de locul din care plecase.
Sorin Ţerbea, unul dintre cei care şi-au pierdut viaţa în urma accidentului, conform adevărul.ro, era cunoscut în Mureş pentru afacerile pe care le avea cu mai multe instituţii publice, firmele lui ocupându-se de salubrizarea municipiului. Printre afacerile sale se mai numărau cele din domeniul turismului, Ţerbea fiind proprietarul unui hotel din Târgu-Mureş şi al altuia din Sovata. Sorin Ţerbea îndeplinea şi funcţia de reprezentant al futsalului în Comitetul Executiv al FRF.
Pasiunea i-a pentru elicoptere i-a adus numai necazuri omului de afaceri. În celebrul scandal de corupţie în care a fost implicat atât Ţerbea, cât şi fostul şef al arbitrilor, Vasile Avram, în urmă cu doi ani, mita a fost dată chiar în elicopter, susţin procurorii.
De altfel, numele dosarului instrumentat de DNA s-a numit chiar ”Mită în elicopter”. Omul de afaceri a vândut, după ieşirea din închisoare elicopterul său negru, care i-a adus ghinion, dar n-a renunţat la pasiunea sa. A cumpărat un elicopter nou pe care l-a utilizat şi ca mijloc de transport pentru echipa naţională de futsal a României.

logo



About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO