» » » Teszari vinde RCS&RDS!

Omul de afaceri Zoltan Teszari a decis să vândă compania RCS&RDS, cel mai important operator de comunicaţii de pe piaţa de profil din România, cu aproape patru milioane de abonaţi.
Deocamdată nu se cunoaşte cine este cumpărătorul pachetului majoritar de acţiuni al societăţii RDS&RDS, însă surse bine informate ale ZIUAnews spun că ar fi vorba despre o companie germană.
Această decizie oarecum intempestivă a lui Zoltan Teszari de a vinde compania RCS&RDS are legătură, după cum veţi vedea mai departe, şi cu audierea la DNA a directorului general al Antena TV Group, George Sorin Alexandrescu.
George Sorin Alexandrescu a fost adus, azi, cu mandat la DNA, într-un caz de şantaj, directorul de la Antena Group fiind acuzat că a ameninţat administratorul unei firme că va da în vileag fapte presupus compromiţătoare, dacă nu va semna un contract în condiţiile impuse de el.
Între RCS&RDS şi Antena Group există de mai multă vreme un război în toată regula, iar compania deţinută de Teszari a scos din grila sa de programe posturile Antena 1, Antena 3 şi Euforia TV, toate aparţinând Antena TV Group, cel puţin de pe platforma digitală.
Calculele lui Teszari
Complicaţiile pentru Teszari au apărut în momentul în care acesta a început negocierile pentru vânzarea consorţiului RCS&RDS. În paranteză fie spus, nu mai departe de acum două săptămâni, mai precis pe 14 mai, DIGI Slovacia, parte a RCD&RDS, a fost vândută integral de Teszari către Slovakia Telekom, această operaţiune urmându-i alteia similare, prin care afaceristul român de etnie maghiară a renunţat şi la filiala DIGI TV din Croaţia. Coincidenţă sau mai degrabă nu, Slovakia Telekom este parte a grupului german Deutsche Telekom. 
Revenind la negocierile cu compania germană interesată de cumpărarea RCS&RDS, Teszari avea tot interesul să reintroducă posturile Antena Group în grila sa de programe, pentru a face societatea sa cât mai atractivă şi a obţine, astfel, un preţ cât mai bun, dată fiind poziţia foarte importantă de pe piaţa de profil din România a televiziunilor Antena 1 şi Antena 3. Antena 1 este a doua staţie TV generalistă din ţară ca număr de telespectatori, în vreme ce Antena 3 este lider pe segmentul televiziunilor de ştiri.  
Aici ar fi intervenit şi problemele. Antena Group, prin directorul său general, Sorin Alexandrescu, ar fi încercat să forţeze mâna celor de la RCS&RDS, şi să obţină, la rândul ei, nişte beneficii. De altfel, potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale întocmită de procurori, în perioada 16 aprilie - 24 mai 2013, George Sorin Alexandrescu „a constrâns un administrator al unei societăţi comerciale să semneze un contract în condiţii prestabilite, impuse de inculpat, sub ameninţarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru persoana în cauză".
Singurul lucru care nu se ştie în momentul de faţă este la ce informaţii compromiţătoare fac referire procurorii DNA în acest caz de şantaj. 
Interesant este faptul că Deutsche Telekom, grup care a cumpărat DIGI Slovakia, se pare că ar deţine acţiuni şi în România, indirect însă, în cadrul Cosmote şi Romtelecom, cel mai mare concurent al RCS&RDS. DIGI Slovakia desfăşura operaţiuni în 10 oraşe şi oferea servicii de cablu şi televiziune şi de internet către circa 300.000 de clienţi, 
RCD&RDS şi Antena Group au mai multe procese pe rol, totul plecând de la decizia consorţiului lui Teszari din aprilie 2012, de a scoate televiziunile Antena 1, Antena 3 şi Euforia TV de pe platforma sa de saltelit DIGI. RCS&RDS a anunţat atunci că nu mai difuzează posturile menţionate pe platforma de satelit DIGI, deoarece compania de telecomunicaţii nu mai poate accepta să plătească peste 7 milioane de euro pe an, sumă care ar fi fost solicitată de Antena TV Group, pentru difuzarea prin satelit a posturilor Antena 1, Antena 3 şi Euforia TV. Antena Group a ripostat şi a acţionat RCS&RDS în instanţă, societatea din Băneasa considerând hotărârea consorţiului lui Teszari drept abuzivă. 

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO