» » » » Fraţii Ţarnev, din Cecenia, suspectaţi că ar fi fost autorii atentatului de la Boston



Suspecţii în legătură cu atentatul de la maratonul din Boston sunt doi fraţi ceceni care trăiesc în SUA de un an. Djohar A. Ţarnev şi Tamerlan Ţarnev, cei doi fraţi din Cecenia, suspectaţi că ar fi fost autorii atentatului de la maratonul din Boston, proveneau din sudul extrem al Rusiei, dintr-o regiune din apropierea Ceceniei, şi trăiau în SUA de cel puţin un an, având rezidenţă permanentă. 
Tamerlan a murit, vineri dimineaţă, după ce a fost capturat de autorităţile americane, în urma unui schimb de focuri, iar Djohar este căutat de poliţie. 
Suspectul nr. 2, cum i se spune lui Djohar în presă, este căutat de 9000 de poliţişti. El are 19 ani şi a primit o bursă de 2.500 de dolari în 2011, din partea autorităţilor din Cambridge, alături de alţi câţiva zeci de studenţi. Djohar era activ pe o reţea socială, VK, un fel de Facebook rusesc, unde a scris chiar şi după atentatul din Boston.
Imagine cu cei doi bărbaţi suspectaţi că ar fi comis atacurile teroriste de la maratonul din Boston, dată publicităţii de FBI Foto: Reuters
Fratele lui, Tamerlan Ţarnev, 26 de ani, a fost arestat în 2009, acuzat că şi-a agresat iubita. Imagini cu el apar şi pe un site de fotografie, unde scrie că era boxer. Tamerlan spune, potrivit aceluiaşi site, că "nu are nici un prieten american, pentru că nu îi înţelege".
"Sunt foarte religios", mai spune acesta, potrivit portretului publicat pe acelaşi site. 
Preşedintele american Barack Obama a promis joi, la Boston, că autorii dublului atac cu bombă de luni de la celebrul maraton din acest oraş vor fi găsiţi şi aduşi în faţa justiţiei.
Poliţiştii caută din casă în casă "suspectul numărul 2"
Mii de poliţişti puternic înarmaţi au mers din casă în casă vineri dimineaţa, în Watertown, o localitate din apropiere de Boston, în nord-estul Statelor Unite, în cadrul unei vaste operaţiuni de căutare a celui de al doilea suspect în atentatul care a îndoliat luni maratonul din oraş.
Toate trenurile şi autobuzele au fost oprite în regiunea Boston, cu scopul de a împiedica suspectul să fugă, iar autorităţile au cerut câtorva sute de mii de locuitori ai mai multor localităţi din jurul Watertown să rămână în case. Locuitorii acestei suburbii a Bostonului au fost evacuaţi, iar cei care au decis să rămână au fost îndemnaţi să deschidă uşa doar poliţiei.
Peste 9.000 de poliţişti, înarmaţi cu puşti de asalt îl căutau în Watertown pe "suspectul numărul 2", unul dintre cei doi tineri suspectaţi că au comis luni dublul atentat cu bombă soldat cu trei morţi şi aproape 180 de răniţi.
Căutarea se concentra într-un perimetru de 3,8 kilometri pătraţi, în Watertown, în care locuiesc aproximativ 35.000 de persoane.
Vă reamintim că trei persoane au fost ucise şi 170 au fost rănite, luni, în două explozii violente care au avut loc la maratonul din Boston. 



About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO