» » » » TAROM va zbura fără direcție


Preşedintele Consiliului de Administraţie al TAROM, Dan Pascariu (foto), vrea să externalizeze serviciile de mentenanţă ale companiei către „băieţii deştepţi din domeniul aeronautic • Măsura va duce la disponibilizarea celor 700 de anagajați ai Direcției Tehnice • De mai bine de patru luni, noua conducere a TAROM nu a fost în stare să elaboreze planul de management pentru redresarea companiei • Dan Pascariu a înfiinţat un post de director de dezvoltare, special pentru omul lui Relu Fenechiu
În urmă cu câteva zile, Dan Pascariu, preşedintele Consiliului de Administraţie al TAROM, a anunţat, la o întâlnire cu mai mulți lideri sindicali, că va externaliza Direcţia Tehnică a companiei. Acest anunț a surprins pe toţi angajaţii, întrucât prin externalizare există riscul ca toţi cei circa 700 de salariați ai direcţiei să fie trimişi acasă, iar veniturile TAROM să scadă vertiginos.
Câţiva lideri sindicali care au participat la întâlnirea cu Dan Pascariu au precizat, pentru ZIUAnews, că se doreşte externalizarea Direcției Tehnice pentru ca cei aflaţi la conducerea TAROM să poată să scoată cât mai mulţi bani din companie. În schimb, noua conducere vrea să încaseze bonusuri pentru „perfomanțe manageriale deosebite” obținute în 2012.


citeste integral pe ZIUAnews.ro

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO