Premierul britanic David Cameron, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez François Hollande
In ciuda discursurilor oficiale ale partenerilor săi europeni, Franţa este singură, atât în lupta împotriva islamiştilor înarmaţi cât şi în ajutorul la reconstruirea statului malian. Incapabilă să ajungă la un acord în privinţa marilor subiecte mondiale, UE va plăti într-o zi, se indignează Le Monde.
Nu am vrea să aducem apă la moara dezamăgirii europene. În aceste vremuri de depresie continentală, suntem oarecum reticenţi să scoatem din nou în evidenţă vacuitatea care caracterizează astăzi ideea europeană. Cu alte cuvinte, ezităm înainte de a trece iarăşi drept cobitori constatând absenţa dezesperantă a Europei la capitolul apărare şi afaceri externe.
Ce mai contează Mali?
Cu o fermitate distinsă, poate un pic distantă, marca lui de fabrică, ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a fost redus la a cerşi 30 de soldaţi pentru Mali pe lângă Belgia şi Spania. Nu 300, 30! De ce? Fiindcă îi lipsesc încă 90 pentru a-i proteja pe cei 500 de instructori trimişi de UE la Bamako pentru a instrui armata maliană.
Aceşti 90 soldaţi trebuie "storşi" unul câte unul de la cele 27 de ţări ale bogatei Europe, ea care este atât de promptă când vine vorba să se laude cu faptul că e una dintre primele puteri economice mondiale. Să spunem lucrurile pe şleau: reticenţele belgiene sau spaniole nu sunt de natură politică şi nici măcar financiară. Faptele sunt mult mai prozaice: celor de la Bruxelles şi de la Madrid pur şi simplu nu le pasă de ce se poate întâmpla în nisipurile Sahelului.
Ipocrizia a biruit. Pe hârtie, cei Douăzeci şi Şapte sunt de acord. Stabilitatea Africii depinde foarte mult de stingerea focarului jihadist care se răspândeşte în Sahel, spun europenii; şi este în joc şi securitatea Europei, atât de apropiată şi atât de vulnerabilă faţă de terorismul islamist, adaugă ei.
Niciun comentariu: