» » » CORUPȚIE ÎN MAGISTRATURĂ


În palat s-a aşternut tăcerea. A venit dimineaţa la serviciu, seara a ajuns în arest.
Acasă o aştepta o fetiţă. Degeaba o aştepta. Nici a doua zi nu a apărut. În schimb au venit cei de la Protecţia copilului, care îi vor purta de grijă în timpul în care mama va lipsi. Este drama judecătoarei Antonela Costache, cât şi a copilului. Aceasta dramă ar trebui să fie un mare semnal de alarmă pentru toţi corupţii, nu doar din justiţie. Ce anume a îndemnat-o pe această judecătoare-mamă să facă acest gest? După ce a luat prima spagă, văzând că nu s-a întâmplat nimic, prosperând financiar şi nu numai, câştigând uşor bănuți nemunciţi din poziţia de judecător, a început să construiască un cerc de relaţii, căutând persoane certate cu legea, cu mulţi bani, dispuse să-şi plătească libertatea.
Sunt colegi de birou, sau de instanță. Au fost împreună la seminarii, în concedii, la examene de promovare sau la aceeași facultate. Tentați de bani sau de interese, judecători și procurori trec de partea cealaltă a legii. Ce face un magistrat care este pus să judece arestarea unor colegi corupți? În cazul Florin Costiniu era vorba de o șpagă de 200.000 de euro, iar al judecătoarelor Viorica Dinu și Antonela Costache de 150.000, doar într-un dosar.
Cum vorbeau că ele influenţează dosare la CAB şi că au acolo: "mai sunt şi alte complete cu care nu poţi să vorbeşti, dar poate ... pentru că acuma, deci, cu asta, cu Veronica (judecătoare), a rămas că ne dă banii". Se înţelege că sunt şi judecători corecţi, dar formularea "mai sunt şi alte complete" mă face să cred că acestea reprezintă o excepţie. Iar afirmaţia : "La recurs nu ştiu, n-ai nicio şansă, pe cuvântul meu. Ştii ce se întâmplă. Sunt foarte speriată pentru că e un dosar monitorizat din afară. Ce mi-au zis ăştia de la Curte. Au zis: Nu, nu te baga că nu, nu se..." demonstrează că nu se tem că încalcă legea, ci de mult criticata UE. Deci, dacă dosarul lui Nelu Iordache nu ar fi monitorizat, ar fi dispus să fie eliberat. Şi atenţie cum spune: "Ştii ce mi-au zis ăştia de la Curte", deci e clar că au vorbit înainte rezolvarea problemei.

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO