» » » » BACAU: NOI LICENTE DE TRASEU


Cinci operatori vor transporta câteva sute de angajați ai mai multor societăți comerciale, elevi, profesori dar și navetiști, pe zece rute din județul Bacău.


Ștefan POPA
Mai multe societăți de transport public ce operează în județul Bacău au primit licențe de traseu. Acestea au fost atribuie de aleșii județeni în ultima ședință a Consiliului Județean (CJ) Bacău. Operatorul SC Carpatest Grup SA Comănești a primit licență pentru traseele Comănești – Tg. Ocna, Comănești – Hangani – Dărmănești – Tg. Trotuș, Comănești – Dofteana – Tg. Trotuș și Comănești – Nicorești – Tg. Trotuș, pe care va transporta 188 de angajați ai unor societăți comerciale, de luni până sâmbătă, prin patru curse pe zi, câte una pe fiecare traseu. Societatea ITA SRL Comănești va transporta 418 salariați ai unei firme în toate zilele săptămânii pe traseele Moinești (Lucăcești) – Comănești, Dărmănești – Comănești, Asău (centru) – Comănești și Asău (gară) – Comănești prin trei curse pe zi, pe fiecare traseu. A treia licență a fost eliberată operatorilor SC Aldena SRL și SC Lansata Com SRL ambele din Bacău pentru traseul Bacău – Buchila, rută pe care vor transporta 117 persoane din satul Buchila, comuna Nicolae Bălcescu, în municipiul Bacău prin șapte curse pe zi, în toate zilele săptămânii. SC Aldena SRL va efectua transportul de persoane în fiecare primă jumărate a fiecărei luni, iar SC Lansata Com SRL în a doua parte a lunii. Societatea Comercială Niclazani SRL Strugari a primit licență pentru traseul Poieni – Roșiori – Bacău, rută pe care va trasporta, în toate zilele săptămânii, 48 de persoane din satul Poieni, prin cinci curse pe zi. Totodată a mai avut loc o modificare a caietului de sarcini al operatorului SC Dragoliv Service SRL Sascut pentru traseul Sascut – Valea Seacă, pe care va transporta persoane în toate zilele săptămânii, prin patru curse pe zi. Operatorul și-a schimbat trei dintre cele cinci mijloace de transport cu care operează.

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO