» » Interlopii Mararu şi Puiu Mironescu, arestaţi preventiv pentru 29 de zile


Fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu, reţinuţi marţi seară pentru instigare la tentativă de omor calificat, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, potrivit unei decizii de miercuri a Tribunalului Bucureşti. de asemenea, tot miercuri, Curtea de Apel Bacău a decis arestarea pentru aceeaşi perioadă a rivalului celor doi fraţi, interlopul Puiu Mironescu. Mironescu și Mararu voiau să se lichideze reciproc.
Fraţii Mararu au primit mandat de arestare preventivă după ce anchetatorii au stabilit că aceştia l-au plătit pe Vitalie Proca - atacatorul cu Kalaşnikov din cartierul Vitan - să-l ucidă pe Ioan Dumitru "Puiu" Mironescu, pentru a se răzbuna. Hotărârea nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
Într-un comunicat remis, marţi seară, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Poliţia Capitalei se arată că, în toamna lui 2012, cei doi fraţi l-au instigat şi i-au acordat sprijin inculpatului Proca Vitalie, pentru a-l ucide pe M. I. D. (Ioan Dumitru Mironescu - n.r.). Astfel, Proca l-au urmărit pe I. M. N. R., pe care l-a confundat cu adevărata persoană vizată (Puiu Mironescu), iar în seara zilei de 26 noiembrie 2012, dintr-un autoturism, au tras asupra acestuia mai multe focuri cu două arme cu potenţial letal.


citeste integral pe ZIUAnews.ro

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO