Potrivit unei surse citata de publicatia de la Seul, liderul nord-coreean, Kim Jong-un, a emis un decret secret prin care ordona "finalizarea pregatirilor pentru efectuarea unui test nuclear".
"In Coreea de Nord va fi instaurata legea martiala incepand din 29 ianuarie, iar comandamentul militar si toate unitatile trebuie sa fie pregatiti de razboi", a spus Kim Jong-un, conform sursei citate.
Potrivit sursei, regimul de la Phenian se teme de reactia Chinei dupa eventualul test nuclear, scrieMEDIAFAX.
Saptamana trecuta, regimul stalinist de la Phenian a avertizat ca va efectua un nou test nuclear si va lansa rachete, amenintand direct Statele Unite, dupa o noua serie de sanctiuni internationale. China, principalul sustinator al Coreei de Nord, a avertizat Phenianul sa isi tempereze tonul, sugerand o eventuala reducere a ajutorului alimentar si energetic daca va fi efectuat un nou test nuclear.
Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite a condamnat testul cu racheta efectuat in decembrie de Coreea de Nord, extinzand sanctiunile impotriva acestei tari. In plus, Statele Unite au introdus pe lista entitatilor vizate de sanctiuni doi oficiali nord-coreeni si o companie din Hong Kong suspectata de colaborare cu Phenianul pentru proliferarea armelor de distrugere in masa. Coreea de Sud a comunicat ca analizeaza posibilitatea de a se ralia noilor sanctiuni adoptate de Statele Unite. Phenianul a amenintat Coreea de Sud cu actiuni militare daca va sustine noua serie de sanctiuni internationale.
Niciun comentariu: